Brexitul nu îi va afecta pe românii din Regat. Negrescu:Vor avea aceleași drepturi și după ce Marea Britanie va părăsi comunitatea europeană

Românii care trăiesc şi muncesc în Marea Britanie vor fi trataţi ca orice alt cetăţean european, fără nicio discriminare, ne asigură ministrul delegat pentru Afaceri Europene. Invitat la emisiunea "LUMEA AZI", Victor Negrescu a explicat care va fi statutul românilor în Regat atât în perioada de tranziţie, cât şi după ce acesta va părăsi clubul comunitar.

UE se pregătește de o reformă substanțială. Rolul României. O analiză "LUMEA AZI" cu ministrul delegat pentru Afaceri Europene, V. Negrescu

Libertate, democrație, egalitate, statul de drept și drepturile omului sunt valori pentru care în 1989 românii au murit. 18 ani mai târziu, țara noastră intra în clubul comunitar, Uniunea Europeană, iar acestea sunt valorile sale fundamentale. De la momentul ridicării Cortinei de Fier, europenii au trecut prin multe - de la un război care a redesenat granițele în inima continentului, o criză financiară catastrofală, valul de refugiați și, nu în ultimul rând, decizia Marii Britanii de a părăsi clubul comunitar, Brexit. Uniunea Europeană a trebuit și trebuie să se adapteze tuturor acestor provocări, care nu s-au terminat.România este de data aceasta la masa marilor jucători, dar știe să-și joace cartea?O analiză complexă "Lumea Azi", emisiune realizată de Ioana Dumitrescu. Invitat: ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu.

Audierile miniștrilor cabinetului Dăncilă au fost presărate cu ironii, bâlbe și dezacorduri

Apărat de colegi în fața valului de critici care au curs din momentul în care a fost propus de partid, ministrul Educației a făcut și azi dezacorduri la audierea din Parlament. A primit cadou o carte de gramatică. N-a fost singurul care a ieșit în evidență. Emoțiile l-au copleșit pe ministrul Economiei care nu a putut răspunde la întrebările jurnaliștilor. Iar ministrul Energiei a îndemnat jovial presa să îi scrie pe adresa de e-mail profesorul de fluide.

Cine sunt miniştrii noi. De la TSD, din Parlament sau din mediul academic, în Guvern

Cabinetul Dăncilă vine cu nu mai puțin de 17 nume noi. Din mediul academic, din Parlament sau de la organizația de tineret a PSD, noii miniștrii s-au remarcat pentru început mai ales pe internet, unde li se vânează orice element controverstat sau neobișnuit din biografie. Unii dintre ei au de rezolvat și probleme penale.

Averile miniștrilor din cabinetul Viorica Dăncilă

Pe lista viitorilor miniștri din cabinetul Dăncilă se regăsesc persoane cu influență în partid. Influența este dată și de bani, așa că le-am studiat declarațiile de avere. Cea mai bogată este Ana Birchall, care va fi vicepremier fără portofoliu. La extrema cealaltă se află Bogdan Trif, de la Turism, și Victor Negrescu, cel care va coordona Afacerile Europene.

Priorităţile României în plan european. Ţara noastră va prelua, de la 1 ianuarie 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene

Cetăţeanul este punctul central pe care se concentrează România în cele şase luni în care va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, a explicat în această dimineaţă ministrul delegat pentru Afaceri Europene. La Bucureşti continuă seria dezbaterilor în contextul în care ţara noastra va prelua, în premieră, de la 1 ianuarie 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene.