Proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor | În caz de violență domestică, alocația copilului va fi încasată de părintele care a obținut, în instanță, ordin de protecție

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu majoritate de voturi, proiectul de lege care are obiect de reglementare completarea art. 38 din Legea nr. 217/2003, precum şi modificarea Legii nr. 61/1993, în sensul instituirii posibilităţii încasării alocaţiei de stat pentru copii de către părintele căruia i s-a încredinţat minorul spre creştere şi educare, în situaţia emiterii de către instanţa de judecată a unui ordin de protecţie în caz de violenţă domestică.

Adăpost secret pentru femeile abuzate, în Timiș. Victimele au parte de cazare gratuită și beneficiază de îngrijire de specialitate. "Ne ajutam acolo între noi, suntem ca o a doua familie"

Numărul femeilor abuzate în familie este în creștere, iar statistica oficială nu reflectă adevărata realitate, atrag atenția specialiștii. Multe victime aleg să rămână lângă soții agresori pentru că nu au unde să plece. În județul Timiș există un adăpost secret unde femeile abuzate primesc ajutor. Spațiul nu e foarte mare, iar solicitările sunt în creștere. De aceea, Direcția de Asistență Socială Timiș face eforturi să extindă adăpostul.

Bărbatul din București care şi-a rănit concubina şi a incendiat apartamentul a fost arestat preventiv

ACTUALIZARE Bărbatul din Capitală care a încercat luni să îşi ucidă concubina şi apoi a dat foc locuinţei a fost arestat pentru 30 de zile. Femeia este internată la Spitalul Universitar din Bucureşti. E într-o stare mai bună, a fost detubată, dar rămâne la Terapie Intensivă. Se pare că bărbatul era extrem de gelos şi nu o lăsa să vorbească cu nimeni fără să îi ceară voie înainte.

Tentativă de omor în Sectorul 5 al Capitalei. Bărbatul care și-a înjunghiat partenera de viață și a încercat să dea foc locuinței, reținut pentru 24 de ore

O femeie în vârstă de 34 de ani a fost înjunghiată de concubin într-un cartier din Sectorul 5 al Capitalei. Agresorul a încercat, apoi, să incendieze locuința, dar fost oprit la timp de poliţişti, încătuşat şi dus la audieri. De câteva ore, medicii de la spitalul Universitar din Capitală încearcă să-i salveze viaţa femeii rănite, iar bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Adolescentă găsită într-o pădure după ce a fugit de acasă de teama bătăilor. Medicii au constatat că fata avea urme de lovituri pe tot corpul. Au fost emise ordine de protecție provizorii pe numele părinților

Dispariția unei minore, anchetată inițial ca atare de polițiști, s-a dovedit a fi un caz mult mai grav, de violență domestică. O adolescentă din Vrancea, care a fost dată dispărută de părinți, a fost găsită într-o pădure, după ore de căutări. Salvatorii au aflat că fata a fugit de acasă pentru că nu a mai suportat bătăile părinților.

Deputatul AUR Dumitru Focșa este acuzat că şi-ar fi bătut soţia. Martoră la scena violentă ar fi fost și o fetiță de nouă ani, pe care cei doi soți urmau să o adopte

Deputatul AUR Dumitru Focşa este cercetat penal într-un dosar privind violența în familie. Mai exact, și-ar fi bătut soția. Chiar ea este cea care l-a reclamat și a chemat poliția. Martoră la scenele violente ar fost fost și o minoră, o fetiță de 9 ani, aflată în proces de adopție de către cei doi soți. Copila și femeia sunt consiliate acum de DGASPC. Într-un comunicat, Alianţa pentru Unirea Românilor a transmis că va face o anchetă internă în cazul deputatului lor. Vă avertizăm că urmează informații cu puternic impact emoțional!