Franța: Valerie Bacot, femeia care și-a împușcat mortal soțul, a fost eliberată. Bărbatul i-a fost tată vitreg, soț și proxenet

În Franţa, s-a încheiat un proces care a impresionat o întreagă naţiune. O femeie care şi-a ucis soţul abuziv a fost găsită vinovată, dar lăsată să plece acasă în libertate. Gestul extrem al femeii a venit după decenii în care a fost violată, agresată şi forţată să se prostitueze de cel care, iniţial, i-a fost tată vitreg. Vă avertizăm, urmează informaţii cu puternic impact emoţional.

Bărbatul care a omorât-o pe fosta concubină şi pe fiul acesteia va fi evaluat neurologic şi psihiatric. În februarie, victima a depus o plângere la poliția din Câmpulung

Apar informații noi în cazul dublei crime din Argeș, petrecute ieri, în curtea unei biserici, în care un adolescent de 15 ani și mama lui au fost uciși cu sălbăticie de fostul concubin al femeii. În februarie, victima a depus o plângere la poliția din Câmpulung, pentru amenințare, dar ulterior nu a mai adus nicio probă împotriva agresorului ei. A susținut atunci că dorește să se împace cu individul. Cu puțin timp înainte, cei doi au apărut și la o emisiune televizată, iar bărbatul a amenințat că o va ucide dacă îl părăsește. Atenție, informații cu impact emoțional!

Franța: Brățara electronică împotriva violenței domestice

Violența domestică s-a accentuat în Franța, pe fondul pandemiei. Dar există acum un mijloc foarte eficient pentru a o combate: brățara electronică. Dispozitivul arată în orice moment dacă un fost partener agresiv încalcă regulile de distanțare și se apropie prea mult de fosta soție sau prietenă.

Cazurile de violență domestică s-au înmulțit în Mehedinți

După ce anul trecut Direcția de Asistență Socială Mehedinți a înregistrat 14 solicitări de internare în centrele specializate a unor femei agresate de soți, anul acesta, numărul acestora a crescut la nouăsprezece, în doar trei luni.

Turcia se retrage din Convenţia privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor. Consiliul Europei: Retragerea Turciei din Convenţia de la Istanbul este „o veste devastatoare”

Turcia s-a retras din primul instrument obligatoriu din lume pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, potrivit unui decret prezidenţial publicat vineri,notează AFP, preluată de Agerpres. Retragerea Turciei din Convenţia de la Istanbul privind protecţia femeilor este ''o veste devastatoare'', a reacţionat sâmbătă secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, într-un comunicat postat pe website-ul instituţiei.

România se confruntă cu tot mai multe cazuri de violență asupra copiilor și femeilor

Lunile de izolare și restricții lasă urme adânci! În România, sunt tot mai multe cazuri de violență asupra copiilor și femeilor. O arată cifrele oficiale și rapoartele organizațiilor care apără drepturile acestora. Cele mai multe nenorociri se petrec în sânul familiei, însă flagelul și-a făcut loc și în instituții care ar trebui să îi apere pe cei care au nevoie. Traumele lăsate netratate le transformă viața victimelor într-un adevărat chin.