violente protest 10 august
La DIICOT a fost deschis un dosar penal după ce colonelul Sebastian Cucoş, fost şef al Jandarmeriei Române, a sesizat Parchetul privind o posibilă tentativă de lovitură de stat pe 10 august.
Președintele Iohannis, întrebat de TVR despre acuzațiile de finanțare din străinătate a mitingului diasporei: Nu am astfel de date
Președintele Klaus Iohannis reacționează în premieră la acuzațiile privind finanțarea din străinătate a protestului din 10 august. Întrebat de TVR cum comentează declarațiile liderilor PSD în acest sens și solicitarea lor privind o anchetă, șeful statului s-a limitat să nege existența unor astfel de informații.
Premierul Olandei: Avem îngrijorări cu privire la statul de drept. Președintele României: Aceste semnale trebuie luate în serios. Comisia de la Veneția nu vine pentru a ne critica, oamenii vor să ne ajute
Premierul Olandei Mark Rutte a declarat miercuri, la București, referindu-se la modificarea legislației penale din țara noastră, că "am urmărit evenimentele recente, avem o serie de îngrijorări și noi cu privire la statul de drept". În același timp, președintele Klaus Iohannis a spus că "aceste semnale trebuie să fie luate în serios", ca și opiniile altor parteneri "cum e Comisia de la Veneția, care nu vin pentru a ne critica, oamenii vor să ne ajute pentru a crea o justiție independentă". Președintele Klaus Iohannis și premierul Olandei Mark Rutte au făcut declarații comune la Palatul Cotroceni, după întâlnirea pe care au avut-o. Cei doi au mai discutat și despre Brexit, migrație și preluarea președinției de către România a Consiliului Uniunii Europene.
Premierul Dăncilă, gata să răspundă în Parlamentul European. Tema justiției nu va lipsi din dezbatere
Viorica Dăncilă e pregătită să meargă în Parlamentul European la dezbaterea despre situaţia din România. Ideea dezbaterii a venit de la Grupul Verzilor după protestele din 10 august, însă discuţiile ar putea viza şi modificările legislative din justiţie. Pe de altă parte, europarlamentarii PSD ar vrea să vorbească despre protocoalele secrete.
PNL cere audierea premierului în Camera Deputaţilor şi depune moţiune simplă împotriva ministrului de Interne
PNL cere audierea premierului în Camera Deputaţilor şi depune moţiune simplă împotriva ministrului de Interne, a anunţat preşedintele partidului, Ludovic Orban.
Liberalii o cheamă pe Viorica Dăncilă la Parlament. Ei cer explicații pentru violențele de la mitingul din 10 august și pentru criza pestei porcine
Liberalii vor să o convoace pe premierul Viorica Dăncilă în Parlament, în prima şedinţă de plen a sesiunii de toamnă. Aceştia îi cer explicaţii pentru reprimarea protestului din 10 august, dar şi pentru proasta gestionare a crizei pestei porcine. În plus o avertizează că minciunile spuse în faţa Parlamentului atrag răspunderi penale. Chemarea premierului la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor urmează să fie discutată de conducerea acestui for.

