Repetiție generală pentru vizita Papei. La Iași, Suveranul Pontif va susține un discurs, iar la Blaj va oficia Liturghia

Zeci de polițiști, jandarmi și ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază au împânzit Iașul și Blajul pentru repetițiile generale înainte de vizita Papei Francisc în România. S-au studiat toate rutele care pot fi folosite pentru deplasarea coloanei oficiale prin cele două orașe. S-au luat în calcul și posibilele pericole la adresa securității Suveranului Pontif.

Papa Francisc, om politic. Implicarea Suveranului Pontif în soluționarea conflictelor

Orice călătorie externă a conducătorului Bisericii Catolice este văzută ca un semnal al implicării Sfântului Părinte în clarificarea unor controverse la nivel global sau regional. Liderii statelor îl recunosc pe Papă în dubla sa ipostază de succesor al Sfântului Petru și suveran al Cetății Vaticanului, cu o influenţă extrem de puternică în aplanarea conflictelor sau rezolvarea unor crize.

Papa Francisc, un suveran cu față umană

Deschis, carismatic și jovial. Ața este privit Papa Francisc de fiecare credincios atins de blândeţea şi grija Sfântului Părinte. A câștigat în scurt timp o popularitate imensă. Deşi e suveran pontif, latura sa umană, caldură vorbelor rostite dărâmă orice barieră în relația directă cu oamenii obișnuiți.

Episcopul Unirii, Iuliu Hossu, va fi beatificat de Papa Francisc, la Blaj

La liturghia pontificală din 2 iunie, de la Blaj, Papa Francisc îl va beatifica pe episcopul Unirii, un apărător neînduplecat al bisericii catolice. Iuliu Hossu a trăit decenii de suferințe în iadul comunist însoţit fiind în timpul detenţiei doar de puterea credinţei. Dar viața sa este strâns legată de momentul sublim al istoriei României, Rezoluția Unirii de la 1 Decembrie 1918.