volodimir zelenski
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost testat pozitiv la coronavirus. Președintele se simte bine și va continua să își îndeplinească îndatoririle de la distanță, în izolare, se arată într-un comunicat al administrației.
Kievul a înghețat dialogul cu Minsk. Permise de intrare pentru cetățenii din Belarus care vor să scape de criza politică
Ucraina a îngheţat contactele cu Belarus şi s-a alăturat Uniunii Europene, condamnând recentele alegeri, a declarat vineri ministrul de Externe Dmytro Kuleba, citat de agenția Reuters.
O "încetare completă a focului" a intrat în vigoare în zona de conflict din estul Ucrainei
O "încetare completă şi atotcuprinzătoare a focului" a intrat în vigoare în zona de conflict din estul Ucrainei, începând de luni ora 00.00, a anunţat biroul prezidenţial de la Kiev, citat de dpa și preluat de Agerpres.
Soţia preşedintelui ucrainean, testată pozitiv cu COVID-19
Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a anunţat vineri că a fost testată pozitiv la noul coronavirus. Anunțul vine la o zi după numărul record de cazuri noi de infectare raportat de ţara sa, pe fondul relaxării măsurilor antiepidemice, transmite AFP.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, amendat pentru încălcarea restricţiilor antiepidemice după ce a fost fotografiat într-o cafenea
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost amendat cu 1.250 de dolari pentru că a încălcat restricţiile privind pandemia de coronavirus, au anunţat miercuri autorităţile de la Kiev, potrivit DPA.
Președintele Trump consideră o farsă procedura demiterii
Președintele american Donald Trump a ajuns în Senat, unde a avut loc joi seară etapa depunerii jurământului în fața președintelui Curții Supreme. Procesul de impeachment va fi reluat marți.
Oleksi Honcharuk demisionează din funcția de premier al Ucrainei
Premierul Ucrainei a demisionat. În spațiul public au apărut declarații ce i-au fost atribuite, în care îl critică pe președintele Zelenski.
Rusia și Ucraina au făcut pași mici înspre relansarea procesului de pace, la summitul de la Paris
La summitul de la Paris, cu mediere franco-germană, Rusia și Ucraina au convenit să studieze posibilitatea retragerii de trupe până la primăvară și să schimbe toți prizonierii înainte de sfârșitul anului. În plus, protagoniștii au stabilit ca peste patru luni să aibă loc nou summit în același format.
Discuțiile în formatul "Normandia", reluate după 3 ani. Întâlnire Putin - Zelensky la Élysée, nicio soluție încă pentru estul Ucrainei
Prima întâlnire a liderului de la Kremlin cu noul președinte al Ucrainei s-a consumat luni, la Paris. Vladimir Putin și Volodimir Zelensky și-au strâns mâna sub privirile încrezătoare ale gazdelor europene - președintele Emmanuel Macron și cancelarul Germaniei, Angela Merkel. O soluție pentru estul Ucrainei nu s-a găsit, dar important este că discuțiile se reiau în așa-numitul format Normandia, după 3 ani.

