vot
După închiderea urnelor, a început numărătoarea voturilor apoi buletinele au fost predate Birourilor Electorale Județene. În unele locuri, procesul a mers rapid, în altele s-au format cozi.
Klaus Iohannis: PNL și USR-PLUS pot constitui o alternativă serioasă, credibilă la actuala majoritate falimentară
Preşedintele Klaus Iohannis a susținut luni, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă. Șeful statului a precizat că rezultatele de la alegerile europarlamentare arată că PNL și USR-PLUS pot constitui alternativă la actuala „majoritate falimentară”.
Ministrul Afacerilor Externe admite că programul de vot din străinătate poate fi prelungit: Dacă AEP consideră că e legal, se pot lua măsuri
Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, şi-a exprimat duminică disponibilitatea pentru adoptarea de soluţii privitoare la facilitarea procedurii de vot în Diaspora, respectiv de prelungire a programului în secţiile de vot din străinătate unde s-au creat cozi foarte mari, transmite Agerpres. El a amintit că a existat o campanie de informare în legătură cu crearea de noi secţii de votare, în Paris numărul acestora fiind mărit chiar de patru ori.

Cozi uriașe la secțiile din străinătate. BEC a decis să nu prelungească votarea
BEC a decis să nu prelungească votarea în secțiile din străinătate unde sunt cozi. Vor putea să-și exercite votul doar cei care se află în interiorul secțiilor de votare la ora 21.00.

La Bruxelles s-a prelungit votarea și după ora 21.00, pentru alegătorii care se aflau în curtea secției
În ploaie sau pe o căldură infernală, românii din străinătate au stat la cozi kilometrice ca să poată vota. De la Roma până în Malmo, diaspora nu a fost descurajată de timpii mari de aşteptare. Sunt oameni care au reuşit să voteze şi după 4-5 ore de stat la coadă. Biroul electoral pentru diaspora a cerut prelungirea programului de votare, dar BEC a respins cererea.
Votul în străinătate, ultimele pregătiri. Pentru diaspora au fost deschise 441 de secții în întreaga lume
Alegătorii români care se află mâine în străinătate pot vota pentru alegerile europarlamentare și pentru referendumul național la oricare dintre cele 441 secții organizate în străinătate. Ministerul de Externe a trimis buletine de vot, precum și materialele necesare procesului electoral. Cele mai multe secții de votare sunt in Italia - 76. Corespondenții noștri din Belgia, Franța și Spania au filmat ultimele pregătiri înainte de ziua votului.

#Europarlamentare2019. Simulare de vot pentru alegerile de duminică. AEP a prezentat paşii pe care trebuie să îi parcurgă alegătorul
Autoritatea Electorală Permanentă a făcut miercuri o simulare a procesului de votare la alegerile europarlamentare şi la referendumul naţional care se vor desfăşura în data de 26 mai, context în care au fost prezentaţi paşii pe care alegătorii trebuie să îi urmeze atunci când se vor prezenta la urne, notează Agerpres.
Alegeri parlamentare în Spania. 36 de milioane de spanioli sunt aşteptați la urne, până la ora 20.00, ora locală
Spaniolii își votează astăzi viitorul parlament. E o atmosfera electorală încrâncenată: o formațiune politică nouă, partidul Vox, promite să ia măsuri autoritare împotriva imigranților și minorităților, inspirate din epoca dictatorului Franco.

A început campania electorală pentru europarlamentare
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare a început sâmbătă, în cursa pentru un loc în PE se vor "lupta" 13 formaţiuni politice şi trei independenţi pentru a-i convinge pe alegători că merită să-i reprezinte în forurile europene în următorii cinci ani.