vreme Europa
Vântul și ploile torențiale fac prăpăd în câteva țări europene. În Spania, la Madrid, a fost suspendat transportul feroviar și cu metroul din cauza inundațiilor.
Mai multe țări europene, lovite de furtuni puternice, unele cu forța unui uragan. Există zeci de răniți, iar numeroase case au fost avariate
Unele țări europene au fost afectate de furtuni puternice, în timp ce altele traversează zilele de caniculă. O femeie a murit în Bosnia și 40 de sârbi au fost răniți. Doi dintre ei sunt în stare gravă. La Belgrad, vântul a avut forța unui uragan.

După caniculele estivale, Europa trebuie să se obişnuiască cu căldura hibernală
Europa a început anul 2023 cu un val de căldură foarte neobişnuit şi a înregistrat deja sute de recorduri de temperatură pentru această perioadă, ceea ce ilustrează un fenomen din ce în ce mai frecvent şi mai persistent, atât vara cât şi iarna, ca urmare a încălzirii climei, potrivit Agerpres.
Vreme anormal de caldă în Europa. Multe stațiuni de schi s-au închis, în lipsa zăpezii
Turismul de iarnă din Europa riscă să intre în criză. Pentru că lipsește zăpada, multe stațiuni de schi s-au închis. În plus, temperaturile deosebit de ridicate din Europa, din aceste zile, pot compromite recoltele. Vremea de primăvară ne afectează și sănătatea.
Vremea rea continuă să facă ravagii în Europa. Un om a murit înecat, la Madrid o gară a fost inundată
În Spania, furtuna Efrain a adus noi precipitații extreme.

Analiză: Valul de frig din Europa persistă toată săptămâna. Temperaturile vor rămâne cu 5°C sub valoarea normală
Actualul val de frig din Europa va persista în această săptămână, iar temperaturile de îngheț au legătură cu vortexul polar slab din stratosferă. O mare parte din Europa de vest și centrală, inclusiv Marea Britanie, va rămâne în mod constant cu aproximativ 5°C sub valorile tipice pentru această perioadă a anului, potrivit The Guardian.
Haos în nordul Europei, trafic perturbat după primele zăpezi. Ploi în estul continentului și risc de inundații
Iarna începe să cuprindă Europa. În ţările nordice a nins în cantități record și pe zone întinse sunt coduri portocalii, iar traficul este grav perturbat. Iar acolo unde nu a nins, plouă intens și există risc major de inundații. În Serbia, un baieţel a murit înecat și în mai multe regiuni este stare de urgenţă.
Val de căldură în centrul și nordul Europei. La Berlin și Frankfurt se înregistrează peste 35 de grade Celsius
Vreme capricioasă în Europa. În timp ce sud-estul Europei se confruntă cu vijelii și ploi torențiale, în centru și nord sunt temperaturi ridicate, iar oamenii au luat cu asalt locurile de recreere și plajele de la Marea Baltică.

Atenționare de călătorie emisă de MAE pentru Grecia, după o prognoză de fenomene meteo extreme
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau care intenţionează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Naţional elen de Meteorologie a emis o prognoză de fenomene extreme pentru intervalul 7 - 10 iunie. Specialiștii avertizează că vor fi furtuni însoţite de intensificări puternice ale vântului și descărcări electrice intense, precipitaţii abundente și căderi de grindină.