Cum va fi vremea de Revelion. În prima zi a anului 2022, temperaturi cu maxime de 6 - 13 grade Celsius și minime de -1 până la 7 grade

Noul an aduce temperaturi în creştere. Meteorologii anunță că în primele zile ale Anului Nou vom avea parte de o vreme mai caldă decât ar fi normal pentru data din calendar, iar asta se va resimți mai ales în sudul, centrul și estul țării. Medicii atrag atenția că variațiile mari de temperatură pot crea probleme de sănătate.