Iarnă în martie. Drumuri înzăpezite sau blocate de arbori căzuți pe carosabil. Circulație feroviară restricționată

Zăpadă cât n-a fost toată iarna a căzut în două zile, în centrul țării. În Poiana Brașov a nins cel mai mult de la începutul sezonului rece. Troienele au acoperit tot: mașini, parcări, trotuare. Sub greutatea zăpezii s-a prăbușit și acoperișul unui patinoar. Pe Vîrful Postăvaru, stratul de omăt ajunge și la doi metri. Pe mai multe drumuri circulația a fost afectată şi din cauza copacilor prăbuşiti.

Trafic îngreunat în mai multe județe din cauza ninsorilor abundente

A nins mult noaptea trecută în zonele montane din centrul ţării, unde este în vigoare un Cod Portocaliu de ninsori şi viscol. În judeţul Braşov, zăpadă a creat probleme, în special mașinilor de mare tonaj, care au urcat greu sau chiar au derapat pe șosele. Zeci de călători sunt blocați de peste 8 ore în trei trenuri între Covasna şi Harghita, din cauza copacilor căzuţi peste şinele de tren şi firele care alimentează trenurile cu electricitate.