Ungaria: Furtuni în mai multe regiuni

În Ungaria a fost o noapte agitată din cauza mai multor furtuni. Vântul puternic a rupt firele de înalta tensiune și a distrus acoperișurile și hornurile caselor din câteva regiuni ale Ungariei.

Pagube după ploile torențiale de vineri. Meteorologii anunță că ploile vor continua tot weekendul

Valul de ploi torențiale care s-a abătut asupra României pare că nu se mai oprește. Iar pagubele provocate de viituri și grindină cresc de la o zi la alta. Case și gospodării inundate, culturi distruse, drumuri și podete rupte de viituri. Meteorologii au emis avertizări imediate una după alta. În mai multe localități din Constanța a fost chiar cod roșu. Iar ploile și vijeliile continuă. O atenționare cod galben este în vigoare încă două ore, pentru aproape toată țara. Iar mâine dimineață, de la ora două până la 10, jumătate dintre județe vor fi din nou sub cod galben.

Vreme capricioasă. Vara a început cu ploi în toată țara și zăpadă la munte

Vara calendaristică a început în aproape toată ţara cu o vreme care ne aduce aminte de poeziile lui Bacovia. Deși e prima zi cu măsuri relaxate și liberă pentru mulți, ploile și temperaturile scăzute au amânat petrecerile. La mare, doar câțiva turiști zgribuliți s-au putut zări pe plajă. Iar la munte a nins ca-n povești. Meteorologii ne avertizează că această lună iunie va fi una cu totul specială.

Ploi în toată țara. În Dobrogea şi în centrul ţării este cod portocaliu de precipitații abundente. Vreme rece și în București

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi o nouă avertizare meteo de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, instituind Cod portocaliu în Dobrogea şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Cod galben în cea mai mare parte a teritoriului României. Și în Bucureşti este vreme rece până miercuri dimineaţa, cu valori termice diurne care nu vor mai depăşi 15 grade Celsius.