Campionatul European de Handbal | Ne batem pentru medalia de bronz. România va întâlni Olanda în finala mică, după ce jucătoarele noastre au cedat în fața Rusiei cu 28 - 22

Naţionala de handbal nu a reuşit să treacă de Rusia, campioana olimpică. Aventura fetelor noastre la Europene nu s-a încheiat însă. Duminică, de la ora 15.00, vom disputa finala mică, unde vom întâlni Olanda! Vineri seară, Franța a bătut Olanda cu 27 la 21, pentru a se întâlni cu Rusia în marea finală.

România – Rusia, ora 18.30, TVR 1 şi TVR HD. Răzvan Peristeri, psiholog sportiv: E foarte important că a rămas Cristina Neagu acolo, alături de fete

România are un duel de foc în această seară. Fetele noastre joacă de la ora 18.30, în direct pe TVR 1, în semifinalele europene de handbal feminin. România va juca împotriva Rusiei în semifinală, iar dacă fetele vor reuși să se impună, tricolorele vor da piept cu câștigătoarea dintre Olanda și Franța. Fără liderul Cristina Neagu în teren, accidentată în meciul cu Ungaria, româncele cred că pot surprinde Rusia.

Handbal Feminin: România este în semifinalele C.E după 8 ani și întâlnește campioana olimpică Rusia în direct la TVR de la ora 18.30. "Vom lupta pentru Cristina"

Naționala de handbal a României joaca împotriva campioanei olimpice Rusia, în semifinalele Campionatului European. Fetele noastre ajung din nou, după 8 ani, în această fază a competiţiei, după un meci dureros, la propriu şi la figurat, pierdut în faţa Ungariei. Cristina Neagu a fost scoasă pe targă cu o ruptură de ligamente care o va ţine mult timp departe de joc. Meciul România - Rusia este transmis în direct de TVR1 și TVR HD în această seară, de la ora 18.30.