Documentarul „Cufărul lui Eminescu”, semnat Radu Nema, vineri pe TVR 2, de la ora 18.20

Mihai Eminescu avea un cufăr special în care ţinea jurnalele în care nota toate gândurile care-l frământau și care l-au inspirat apoi pentru marile lui creații. Mâine, când se împlinesc 171 de ani de la nașterea marelui nostru poet, „Cufărul lui Eminescu” și caietele lui jurnal sunt vedetele unui documentar pe care îl vom vedea, de Ziua Culturii Naționale, doar la TVR 2, de la ora 18.20.

Ziua Culturii Naționale, sărbătorită cu Orchestra Română de Tineret și Direcția 5. Concertul eveniment, transmis de TVR 1, pe 15 ianuarie de la ora 21.10

Pregătiri intense pentru concertul eveniment Ziua Culturii Naţionale - 15 ianuarie 2021, care va fi transmis vineri, la TVR1, de la 21.10. Vom asculta una dintre cele mai bune orchestre de la noi, Orchestra Română de Tineret, într-o colaborare inedită cu Direcţia 5. Şi evident nu vor lipsi versurile lui Eminescu.

Poezii scrise de Mihai Eminescu şi Lucian Blaga, recitate la Lyon pentru a marca Ziua Culturii Naţionale

Sfârşitul acestei săptămâni a fost dedicat Zilei Culturii Naţionale la Lyon, în Franţa. Pentru a marca acest eveniment şi pentru a sărbători 170 de ani de la naşterea poetului naţional, Mihai Eminescu, Consulatul General al României la Lyon a organizat o seară de poezie românească. Intitulat RoManie Poesia, evenimentul a reprezentat o întâlnire literară între operele lui Mihai Eminescu şi Lucian Blaga şi creaţiile unor autori români contemporani.

Evenimente dedicate celor care iubesc cultura, în marile orașe din țară

Avem o misiune grea pentru care lansam o provocare națională. Să ținem ochii larg deschiși într-o discuție despre cultură. Poate nu e o știre că astăzi este Ziua Culturii și 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu.  Sigur publicul nostru știe deja asta, dar nu vom putea ocoli niciodată bogăția pe care ne-a lăsat-o.

15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale. Porţi deschise la Muzeul Municipiului București

Mai este citită opera lui Eminescu, mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi chiar unei mici planete.

Ziua Culturii Naționale | Academia Română a prezentat aplicația gratuită pentru telefoanele inteligente „Mihai Eminescu, întreaga operă"

Momente deosebite astăzi la Ateneul Român. Cultura română și marele poet Mihai Eminescu i-au adus împreună pe președintele Klaus Iohannis, Patriarhul Daniel, academicieni şi miniştri. Evenimentul a fost moderat de președintele Academiei Române. Ziua de 15 ianuarie, data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, înseamnă de 9 ani şi Ziua Culturii Naţionale. Asta după ce, în 2010, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege în acest sens.

15 ianuarie, ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naţionale. Porţi deschise la TNB, tururi ghidate gratuite şi expoziţii

Mai este citită opera lui Eminescu, mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi chiar unei mici planete.

129 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, Luceafărul poeziei româneşti

În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România. Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi unei mici planete.