1 MAI | Proteste în Europa. Angajații au cerut salarii mai mari și condiții mai bune de muncă

Ziua Internațională a Muncii a fost marcată în toată lumea prin manifestații și demonstrații, dar și proteste. Angajații, atât din sectorul public cât și din cel particular, au cerut salarii mai mari și condiții mai bune de muncă. Mulți au condamnat războiul din Ucraina. Din Germania până în Franța și din Grecia până în Turcia muncitorii au protestat față de creșterea prețurilor la toate produsele și utilitățile casnice.

Ziua Muncii, ieri şi azi: De la muncitori împuşcaţi, la parade comuniste şi minivacanţe de 1 Mai

1 Mai este celebrată ca Ziua Muncii sau Ziua celor ce muncesc, în peste 80 de țări. În majoritatea țărilor vest-europene, dar şi în statele din fostul bloc comunist, 1 Mai este zi liberă. Anual, românii au parte de o minivacanță, 1 Mai fiind și data la care se dă oficial startul sezonului estival. În perioada comunistă, ziua de 1 Mai a fost transformată în sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice.

Mesajul președintelui de Ziua Muncii. Iohannis: Este important să nu uităm cât de dificilă a fost obţinerea unor drepturi

Întâi Mai e celebrată ca Ziua Muncii în peste 80 de țări. La noi comuniştii au transformat sărbătoarea în glorificarea dictatorului Ceauşescu. Deşi erau liberi de ziua lor, muncitorii erau practic obligaţi să participe la parade interminabile. Într-un mesaj, pe o reţea de socializare, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a vorbit despre sacrificiile rămase în istorie pentru drepturile angajaţilor de acum.

1 Mai muncitoresc, sărbătoare confiscată de comuniști, în scopuri propagandistice

1 Mai, 23 August, zilele de naștere ale lui Nicolae și Elena Ceaușescu erau prilejuri pentru manifestări fastuoase, grandomane, destinate glorificării celor doi dictatori. Discursul public era axat întotdeauna pe realizările conducătorului statului, indiferent de prilej, și înfățișa o lume care în realitate nu exista. Din lumea reală însă erau recrutați cei care participau la defilări și refuzul atrăgea sancțiuni. Bucuria de fațadă și aplauzele erau comandate de instructori care pregăteau manifestările din zilele de sărbătoare. Întotdeauna laice.