ziua naţională

Publicul va putea vizita gratuit, de Ziua Naţională, Galeriile de Artă Europeană, Medievală şi Modernă Românească de la Muzeul Naţional de Artă al României, precum şi cinci expoziţii temporare deschise cu acest prilej.
Povestea jandarmului care a adus emoție în sufletele românilor
Un jandarm vâlcean a făcut anul acesta să vibreze sufletul românilor de pretutindeni şi să răsune imnul României în munţi, la peste 1 700 de metri altitudine.
Drapelul României, arborat pe Vârful Parângul Mare, la cota 2519
Drapelul României a fost din nou arborat pe Vârful Parângul Mare, la cota 2519. Anul acesta drapelul a fost urcat la munte de un jandarm montan și un paramedic SMURD, reprezentanți a două structuri care s-au aflat în prima linie în luptă cu virusul SARS-Cov-2.
Voluntariatul, ca stil de viață. Ultimele luni au însemnat luptă la foc continuu pentru voluntarii de la Asociația Școala Mamei Junior
Dincolo de tragediile provocate, pandemia de coronavirus a avut și părți bune. În ciuda distanțării fizice, lunile de luptă cu COVID 19 i-au apropiat pe oameni, sufletește.

Învârtita ca la Brăila. Prefectul județului s-a încurcat în timp ce saluta Garda de Onoare la ceremonia de 1 Decembrie
Subprefectul cu atribuții de prefect al județului Brăila, Simona Drăghincescu, s-a încurcat în timp ce saluta Garda de Onoare cu ocazia Zilei Naționale a României.

Klaus Iohannis: Ceremonia de Ziua Naţională va fi restrânsă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg
Ceremonia de 1 Decembrie, care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf, va fi extrem de restrânsă, fără paradă militară şi fără participarea publicului larg, a anunţat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.
Spectacol inedit cu dansuri și cântece din toate regiunile României, la Moscova
Românii din Federația Rusă au sărbătorit Ziua Națională cu dansuri, cântece și bucate tradiționale. Spectacolul din această seară, găzduit de Ambasada României în capitala rusă a avut mai multe surprize. Liviu Iurea, corespondentul TVR în Federația Rusă, ne spune cum au petrecut românii de la Moscova.
Un tânăr agricultor român a dat căpșunele din Spania pe cele din România. A dezvoltat o afacere prosperă în țară și nu-și mai dorește să plece
Povestea lui Robert Marinică seamănă cu a multor români care au muncit în străinătate și apoi s-au întors acasă pentru a-și deschide propria afacere. Tânărul agricultor a construit solarii în comuna Mârşani din județul Dolj. Acum cultivă căpșune toată perioada anului. Nu i-a fost deloc ușor, dar nu s-a dat bătut.
VIDEO Parada militară din Orașul Marii Uniri. Acum 101 ani, în Sala Cazinoului din Alba Iulia s-a pecetluit Unirea Transilvaniei cu Regatul Român
Peste o mie de militari au participat la parada organizată în oraşul unde s-a născut România Mare. Sunt 101 ani de când în Sala Cazinoului din Alba Iulia s-a pecetluit Unirea Transilvaniei cu Regatul Român.