Tehnologia ia locul oamenilor. Un magazin din Japonia testează recunoașterea facială

4 aprilie 2019, 11:12

Acesta este unul dintre cele mari lanțuri de magazine din Japonia. Se confruntă însă cu lipsa vânzătorilor așa că a apelat la tehnologia modernă.

Clienții se înscriu într-o bază de date, și după ce fac cumpărăturile, casa îi recunoaște după trăsături și le iau din cont banii pe produse.

Măsura este nu atât o îmbrățișare a tehnologie cât o soluție la o cruntă realitate.

Un complex sistem de senzori și camere supraveghează rafturile și transmit alerte când se termină un produs sau este nevoie de o echipă de curățenie. Sistemul este testat deocamdată într-un singur magazin din Yokohama.

Lipsa personalului este o problemă care afectează și Poșta japoneză, care se orientează tot spre tehnologie.

Săptămâna trecută la Tokio a început testarea unei mașini fără șofer pentru transportul coletelor de la depozit la oficiile poștale.

 

Urmărește-ne pe Google News