TENIS Simona Halep, eliminată în turul secund la turneul WTA de la Montreal, în primul meci de după accidentarea de acum 3 luni

Halep, dublă campioană la Montreal (2016, 2018), a disputat cu această ocazie primul său meci după accidentarea la gamba stângă pe care a suferit-o în urmă cu trei luni, în timpul turneului de la Roma şi care a împiedicat-o să-şi apere titlul la Wimbledon şi să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
A well-deserved standing ovation @Simona_Halep | #OBN21 pic.twitter.com/IfpuVWJQQz
— wta (@WTA) August 12, 2021
Reprezentanta ţării noastre, cap de serie numărul 6 la competiţia canadiană, a părăsit săptămâna aceasta Top 10 WTA pentru prima oară din 2014 şi ocupă acum poziţia a 13-a în ierarhia mondială.
Anticipation level @Simona_Halep | #OBN21 pic.twitter.com/M22Iu9emU1
— wta (@WTA) August 12, 2021
Danielle Collins (locul 28 WTA), aflată la a 12-a sa victorie consecutivă în circuit, după ce duminică a câştigat turneul de la San Jose (California), o va avea ca adversară în optimile de finală pe compatrioata sa Jessica Pedula, care a dispus la rândul ei, cu 1-6, 6-3, 6-2, de rusoaica Anastasia Pavlycenkova.