Tenis: Simona Halep s-a calificat în sferturi la Roma (WTA)
Halep şi Pavlyuchenkova s-au mai înfruntat de șase ori până acum, românca impunându-se de fiecare dată. Scorul întâlnirilor este acum 7-0 pentru jucătoarea noastră.
După un prim set câștigat în doar 26 de minute, Simona Halep s-a relaxat în actul secund și i-a permis adversarei să revină. În setul decisiv, românca n-a mai cedat niciun game.
În setul secund rusoaica a început cu break și apoi 2-0. Halep a restabilit egalitatea (2-2), dar apoi și-a pierdut serviciul cu o dublă greșeală (2-3), a egalat iar (3-3) și apoi a trecut în avantaj (4-3). Pavliucenkova a avut un final mai bun de set, câștigând cu 6-4.
În decisiv, Simona nu i-a lăsat nicio șansă adversarei, încheind cu 6-0.
Halep a comis patru duble greșeli, iar Pavliucenkova 6, Simona a avut 17 mingi direct câștigătoare (winners), rusoaica 26, dar numărul de erori neforțate a fost foarte mare pentru Anastasia (37), față de Simona (9).
Simona Halep și-a asigurat un cec de 53.055 euro și 190 de puncte WTA.
În sferturi o va întâlni pe Anett Kontaveit, numărul 68 mondial. Halep a învins-o pe jucătoarea din Estonia (21 ani) în singurul lor meci direct, anul acesta, la Miami, în turul al treilea, cu 6-3, 6-0.

