Test negativ la intrarea în țară pentru cei care vin din zona galbenă

5 februarie 2021, 18:28

Lista zonelor cu risc epidemiologic ridicat, care implică intrarea în carantină la sosirea în România, a fost extinsă la 67 de ţări şi teritorii. Au intrat pe lista galbenă, între altele, Belgia şi Rusia, dar şi destinaţii de vacanţă precum Maldive, Tunisia şi Republica Dominicană. În schimb, au ieşit Danemarca şi Palestina.

Din 12 februarie, persoanele care vin din zonele galbene vor fi obligate să prezinte un test COVID PCR negativ, făcut cu cel mult 72 de ore înainte de data intrării în țară. La Cluj-Napoca, unii dintre călătorii de la aeroport credeau că deja trebuie să aibă testul.

Un tânăr întors din Germania: „Afară, în străinătate, am plătit 60 de euro pentru test și aici nu mai acceptă. Numai dacă rămâi 72 de ore. Apoi se întorc înapoi. Trebuie să stau în carantină, degeaba am plătit testul”.

Sunt şi excepţii. Au scutire de la testare copiii care au cel mult 3 ani şi persoanele care s-au vaccinat împotriva SARS CoV-2 cu ambele doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la rapel. La fel, și cei care au avut Covid cu 90 de zile înainte de intrarea în țară, dar numai dacă au trecut cel puțin două săptămâni de la confirmarea infecţiei. Și pot dovedi acest lucru. Sunt exceptaţi şi şoferii profesionişti, piloţii, diplomaţii, personalul navigant, lucrătorii transfrontalieri şi nu numai.

„Eu nu stau în carantină, pentru că am făcut dovada testului, am fost pozitivă în noiembrie”.

Călătorii vaccinaţi anti-Covid şi cei care au trecut prin boală în ultimele trei luni sunt scutiţi de carantină. Ceilalţi care vin dintr-o zonă galbenă sunt obligaţi să se izoleze după ce intră în ţară.

De exemplu, cei care revin din Maldive trebuie să rămână în carantină timp de 14 zile. Dacă doresc să facă testul în a 8-a zi și este negativ, atunci pot ieşi din carantină în a 10-a zi.

Reprezentanţii agenţiilor de turism îi cer guvernului să le lase călătorilor un răgaz de 72 de ore înainte de impunerea unor noi măsuri. Şi propun ca oamenii să aibă mai multe opţiuni.

Alin Burcea, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism: „Noi propunem: de la sosirea în România, carantină cine vrea, dar vă spun că nu vrea mai nimeni, sau un test în următoarele trei zile pe care să-l faci pe teritoriul României. Să scoatem acest test în străinătate, pentru că e foarte complicat, e şi scump şi nu ştii unde-l faci”.

Călătorii care vin din Marea Britanie nu vor fi scutiţi de carantină. Tulpina britanică de coronavirus se răspândește rapid în România. Medicii au descoperit încă 27 de cazuri noi. Deja sunt 55 confirmaţi cu noua tulpină. Cei mai mulți sînt din București.

Urmărește-ne pe Google News