The Economist: NATO nu i-a oferit lui Zelenski tot ce și-a dorit. Dar liderul ucrainean nu s-a întors cu mâna goală

Înaintea summitului de săptămâna aceasta de la Vilnius, Ucraina și cei mai apropiați aliați ai săi, inclusiv Lituania, gazda, și vecinii săi din Europa de Est, au sperat că aliații vor oferi Ucrainei o cale clară și credibilă de integrare în NATO după război. Aceștia erau bântuiți de fantomele unui summit anterior, desfășurat la București în 2008, la care se declarase că Ucraina „va” adera la NATO, fără a spune cum și când, scrie The Economist. Acest lucru a provocat Rusia fără a asigura securitatea Ucrainei, trimițând-o într-o zonă gri periculoasă. „Înțelegem că nu putem fi membru al NATO în timpul războiului”, a recunoscut luna trecută Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, „dar trebuie să fim siguri că după război vom fi”.

La Vilnius, liderii au afirmat, într-adevăr, că „viitorul Ucrainei este în NATO” și au spus că nu va trebui să treacă prin cercurile unui „plan de acțiune pentru aderare” sau ale unei hărți. Dar cercuri tot vor fi. „Vom fi în măsură să adresăm o invitație Ucrainei de a se alătura alianței atunci când aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”, au declarat membrii. (Preocupările legate de corupția din Ucraina sunt mari pentru unele țări NATO.) Angajamentul a fost „București minus”, a sugerat Samuel Charap de la Rand Corporation. La summit, starea de spirit a multor experți și oficiali est-europeni a fost la limita melancoliei.

N-ar fi trebuit să fie complet surprinși și ar fi trebuit să fie mai veseli. Joe Biden, președintele american, a avertizat cu câteva zile înainte de summit că nu va face valuri în privința Ucrainei. „Nu cred că [Ucraina este] pregătită pentru aderarea la NATO”, a avertizat el. „Există alte calificări care trebuie îndeplinite, inclusiv democratizarea”. Jake Sullivan, consilierul de securitate națională al lui Biden, vorbind pe 12 iulie, a apărat rezultatul ca fiind un compromis între aliați. „Nu sunt sigur ce înseamnă exact să mergem mai departe”, a spus el. Ucraina a făcut „pași substanțiali pe calea reformelor”, a recunoscut el, „dar mai sunt și alți pași de făcut”.

Zelenski, al cărui tweet la mijlocul summitului, în care spunea că decizia a fost „absurdă”, i-ar fi iritat pe americani, dar a găsit ulterior o notă mai emolientă. „Rezultatele summitului sunt bune”, a sugerat el, adăugând că „semnale clare că [aderarea la NATO] se va întâmpla au fost auzite cu încredere astăzi”. Dar au existat, de asemenea, semne de fricțiune între prieteni. America merita „recunoștință” din partea lumii pentru sprijinul acordat Ucrainei, a susținut Sullivan, în mod clar iritat de acuzațiile de insuficientă determinare. „Oamenii vor să vadă recunoștință”, a fost de acord Ben Wallace, secretarul britanic al apărării, amintind că a condus 11 ore până la Kiev doar pentru a i se înmâna o listă de dorințe cu arme: „Noi nu suntem Amazon”.

Alții, însă, au oferit o evaluare mai optimistă a situației Ucrainei. „Ucraina este acum mai aproape de NATO ca niciodată”, a insistat Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței, subliniind inițiativele menite să facă forțele armate ucrainene mai interoperabile cu cele ale Alianței – un proces deja bine pus la punct datorită fluxului de arme la standarde NATO. Gabrielius Landsbergis, ministrul lituanian de Externe, a declarat că summitul de la Vilnius va fi o „punte” către summitul NATO de anul viitor de la Washington.

Și Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, a sugerat că simplificarea procesului de aderare ar accelera lucrurile: „Odată ce războiul s-a terminat, acest lucru poate merge foarte repede”. Unii experți și oficiali prezenți la summit au sugerat că aderarea la NATO a fost întârziată pentru că ar fi necesară ca monedă de schimb mai târziu, de exemplu, pentru a ajuta în convingerea lui Zelenski de a face concesii în cadrul unei înțelegeri cu Rusia.

Zelenski nu a plecat cu mâinile goale, în niciun caz. În marja summitului NATO, țările G7 – America, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia și Japonia – au emis o declarație comună care stabilește principiile generale privind modul în care fiecare stat va oferi acum un sprijin „durabil” Ucrainei. Documentul promite să lucreze în direcția unor „angajamente și aranjamente de securitate specifice, bilaterale și pe termen lung” care să consolideze forțele armate ale Ucrainei, inclusiv cu apărare aeriană, artilerie, vehicule blindate și avioane de război (o coaliție de țări va începe luna viitoare antrenarea piloților ucraineni pe avioane f-16). Declarația a adăugat că activele statului rus din străinătate vor rămâne „imobilizate până când Rusia va plăti pentru daunele pe care le-a provocat Ucrainei”, cel mai puternic angajament de până acum de a forța Rusia să plătească pentru reconstrucția Ucrainei.

Membrii G7 nu au mers atât de departe încât să ofere Ucrainei garanții formale de securitate în conformitate cu clauza de apărare reciprocă prevăzută de Articolul 5 al NATO, potrivit căreia un atac asupra unuia dintre ei este un atac asupra tuturor. Dar au spus că, dacă, după acest război, Rusia ar ataca din nou Ucraina, aliații „se vor consulta imediat cu Ucraina” și vor oferi „asistență rapidă și susținută în materie de securitate”, inclusiv „echipamente militare moderne în domeniile terestru, maritim și aerian”. Depinde acum de fiecare aliat în parte să concretizeze aceste promisiuni. „V-ați putea aștepta la mai multe trupe britanice în Ucraina după acest conflict decât înainte”, a sugerat Wallace. Diavolul va fi în detaliile acestor promisiuni bilaterale de securitate, cea mai importantă fiind, în mod natural, cea a Americii.

În ciuda accentului pus pe Ucraina, summitul a înregistrat progrese semnificative și în alte chestiuni. În urma unor valuri diplomatice de ultim moment, Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, și-a retras la 10 iulie blocarea candidaturii Suediei la NATO. Odată ce parlamentul turc va finaliza ratificarea, aderarea Suediei va completa încercuirea Rusiei în Marea Baltică și va facilita planificarea apărării statelor baltice din sud.

Aliații au aprobat, de asemenea, primele lor planuri de apărare cuprinzătoare (de 4.000 de pagini) de la sfârșitul Războiului Rece, oferind orientări detaliate forțelor armate cu privire la modul în care trebuie să se pregătească pentru apărarea părților nordică, centrală și sudică ale granițelor NATO, de la Arctica în nord și până la Mediterana în sud. În plus, grupurile de luptă din est au primit noi întăriri, iar Canada s-a angajat să dubleze dimensiunea detașamentului său din Letonia cu până la 1.200 de soldați suplimentari. Putin a invadat Ucraina pentru a îndepărta NATO de granițele sale. În schimb, aceasta a devenit mai puternică și mai apropiată cu fiecare lună.