The Guardian: Capcana „rutei VIP” pentru migranții care vor să evite primejdiile din Darien

Într-o dimineață de octombrie, cu ceva timp înainte de răsăritul soarelui, Jancerlin Martínez, în vârstă de 33 de ani, se pregătea de plecarea în următoarea etapă a călătoriei sale spre Statele Unite, unde spera să își înâlnească rudele în Florida. Ea părăsise Venezuela împreună cu sora ei Jaerlin, în vârstă de 26 de ani, și fratele Joencer, în vârstă de 19 ani, cu câteva zile mai devreme, dornică să asigure un viitor mai bun copilului său nenăscut.

Martínez a strâns bani imp de doi ani pentru plecare, înainte de a ajunge pe uscat până la granița Venezuelei și de-a zbura împreună cu frații ei pe insula colombiană San Andrés. Din acel punct încolo, planificaseră să traverseze insulele Caraibe până în Nicaragua, înainte de a continua să meargă pe uscat prin Honduras, Guatemala și Mexic. La aproximativ 01:30 noaptea, cei trei s-au urcat la bordul unei bărci mici de pescuit împreună cu alți 10 migranți din Venezuela și doi membri locali ai echipajului. Printre alți pasageri se numărau un băiat de șapte ani, o altă femeie însărcinată și o femeie mai în vârstă, la doar câteva săptămâni distanță de împlinirea vârstei de 73 de ani.

Cu puțin timp înainte de a pleca, Martínez a trimis un scurt mesaj pe WhatsApp rudelor sale: „Noi am găsit niște veste de salvare mai ieftine.” Acesta avea să fie ultimul ei mesaj. Barca – și toate cele 15 persoane de la bord – a dispărut.

„La început nu am știut ce se întâmplă. Ni s-a părut foarte ciudat, dar am sperat că ei vor reapărea”, a spus Joe Martínez, unchiul ei. „În curând am realizat că era vorba de trafic de persoane.”

Martínez și ceilalți pasageri au fost victimele traficanților de persoane, care au oferit așa-zisele „trasee VIP”, promițând o călătorie mai sigură, rapidă și confortabilă pe mare decât un hiking periculos pe uscat prin Darien. Traficanții, cunoscuți drept „coioți”, se erijează în poziția de membri legitimi ai agențiilor de turism, atrăgând migranții prin intermediul rețelelor de socializare și a chain-urilor de pe WhatsApp, unde susțin că traseul este „100% sigur”.

Realitatea este foarte diferită. Potrivit celor mai recente date emise de autoritățile columbiene, cel puțin 74 de migranți au dispărut pe mare, iar forțele navale au salvat în total 1.102 de migranți de-a lungul rutelor VIP între 2022 și 2023. „Dacă ar fi știut riscurile, nici unul din ei nu ar fi mers în această călătorie”, a spus Martínez referitor la rudele sale dispărute.

Un număr record de migranți își riscă viețile pentru a traversa culoarul Darien, întinderea luxuriantă dintre Columbia și Panama, unde riscă să fie jefuiți și violați de bandiți, precum și să ajungă deshidratați, atacați de animale sau răpuși de boli. Pe măsură ce autoritățile încearcă să controleze traversările terestre, rutele maritime devin mai atractive pentru migranții care se îndreaptă spre nord. Au fost identificate cel puțin cinci „trasee VIP” diferite de-a lungul mării Caraibilor din Columbia, dar autoritățile spun că denumirea lor este complet înșelătoare.

„Rutele care trec prin San Andrés nu pot fi considerate în nici într-un caz VIP, în contextul în care mulți oameni au murit pe aceste trasee”, a spus Fernando García, directorul Migration Colombia. „Ele sunt la fel de primejdioase precum traversarea Darienului”. Coioții cer între 1.400 și 8.000 de dolari de persoană pentru traversare, un preț care acoperă întreg transportul – zborurile până în San Andrés, barca până în Nicaragua și călătoriile ulterioare cu autobuzul prin America Centrală – precum și cazarea, actele administrative, mâncarea, cartelele SIM, ghizii și – aparent – intrarea legală în SUA.

Marea majoritate a migranților care aleg ruta maritimă sunt din Venezuela, dar alții vin din alte țări îndepărtate precum Senegal, Siria, China și Uzbekistan.

Autoritățile columbiene nu pot evalua numărul real de migranți care folosesc aceste trasee, și au clasificat situația drept „o criză umanitară gravă”, deși s-a acordat mai multă atenție traversării culoarului Darien, potrivit lui Javier Sarmiento, un procuror-adjunct pentru drepturile omului la biroul inspectorului general. Guvernul nu a vrut să acorde atenție acestei situații. „Există o lipsă totală de control din partea statului columbian”, a spus el.

În San Andrés, criza trece nevăzută și neauzită. Insula este o atracție turistică scutită de taxe, ale cărei plaje cu nisip alb și scufundări subacvatice atrag turiști din Columbia și din toată lumea, oferind o acoperire perfectă „coioților” și comerțului lor.

Clienții sosesc pe insulă legal, pretinzând că sunt turiști și fiind încurajați să fie cât mai discreți.

„Nu spune că te duci în SUA”, a spus un „coiot”, identificat drept Pablo, într-un schimb de mesaje de pe WhatsApp cu un potențial client. „Fă-te surd și mut și nu arăta cu degetul. Trebuie să fii cu ochii în patru și să-ți ții gura închisă.”

În scurt timp, promisiunea confortului și a siguranței face loc realității dezolante a unei călătorii clandestine pe mare, o experiență adesea documentată în clipurile de pe TikTok postate de migranți.

„Așa ne-au transportat, sub supraveghere și pe o vreme caniculară. Copiilor și adulților le era foarte frică”, a avertizat un migrant într-un video, în timp ce se filma târându-se printre arbuștii denși din San Andrés.

Călătoria spre Nicaragua constă într-o serie de opriri pe insule și îmbarcarea clienților în bărci de pescuit șubrede și supraaglomerate.

După ce părăsesc San Andrés, bărcile se opresc pe o insuliță minusculă cunoscută drept Insula Pescarilor, o fâșie de pământ aflată la peste 160 de kilometri depărtare de San Andrés.

Mai departe, migranții sunt transferați pe o altă ambarcațiune și pornesc fie spre Insula Porumbului din Nicaragua, fier direct spre orașul de coastă Bluefields, aflat în zona de uscat din Nicaragua.

Cu toate acestea, nu toți reușesc să ajungă la prima oprire. De multe ori, a doua barcă nu apare, lăsându-i în impas, cu visele la o viață mai bună spulberate și economiile agonisite cu greu risipite.

La începutul acestui an, au fost salvați 41 de migranți pe Insula Pescarilor de către armata maritimă. Utilizată de obicei ca bază temporară de către pescarii localnici, insulița poartă acum urmele unui exod, plajele sale fiind împânzite de colibe dărăpănate cu saltele uzate. Poți vedea ambalaje de cafea pe nisipul alb, printre conserve goale de fasole. Pamperși folosiți, haine abandonate, sandale pentru copii, măști de unică folosință și cardurile turistice necesare pentru intrarea și ieșirea din San Andrés zac împrăștiate sub palmieri.

„Industria locală de pescuit a fost afectată pe măsură ce pescarii realizau că traficul de ființe umane le poate aduce mult mai mulți bani”, a spus Santiago Coronado, șeful pazei de coastă din San Andrés.

Autoritățile columbiene au înăsprit punctele de control din San Andrés într-o tentativă de a contracara migrația neregulată, dar atât Migration Colombia, cât și paza de coastă din San Andrés admit faptul că corupția îngreunează eforturile de rezolvare a crizei.

„Toate autoritățile implicate în această muncă sunt foarte susceptibile de corupție. Ele sunt practic în contact direct cu traficanții și acesta este motivul pentru care există legături între unii membri ai Migration Colombia și grupurile criminale care profită de valurile de migrație”, a declarat García.

Pablo „coiotul” a fost onest legat de conexiunile sale cu oficialitățile locale, spunând: „Noi colaborăm cu marina, ca să nu ne deranjeze nimeni. Și acoperim toate cheltuielile.”

El a adăugat: „În această afacere trebuie să-ți faci aliați printre oamenii care dețin puterea. Dacă vrem să facem această muncă, noi trebuie să plătim ca ei să ne lase să muncim. Eu plătesc pentru siguranța clienților mei, ca să aibă parte de protecție. Munca noastră este legală în acest sens.”

Aceste cuvinte pot părea goale pentru Joe Martínez, care încă își plânge rudele pierdute. „Inima îmi este frântă”, a spus el.