The Guardian: Cel mai frumos meci de fotbal de la un Campionat Mondial? România – Argentina 3 – 2, în SUA, ‘94

„5 goluri, fotbaliști de clasă mondială în apogeul carierei și un meci echilibrat până la fluierul final sunt dovezile că a fost un thriller, chiar dacă nu un meci clasic al vremurilor noastre”, scrie Craig McCracken.
„Ritmul incredibil și intensitatea jocului, în ciuda temperaturii ridicate, calitatea tehnică excepțională dovedită de ambele tabere și fascinanta bătălie tactică dintre doi antrenori care au folosit stiluri radical diferite” plasează partida deasupra tuturor celorlalte în topul campionatelor mondiale.
Autorul amintește că România se calificase de pe locul I în grupă, uimind cu jocul aproape telepatic pe contraatac.
De partea cealaltă, Argentina abia reușise să se strecoare de pe a treia poziție și totuși era privită ca favorită. Istoricul și reputația atârnau greu.
Maradona trebuia să se înfrunte cu Maradona din Carpați. Jucătorul Argentinei a fost însă exclus din lot cu 3 zile înainte de partidă, după ce a fost depistat pozitiv la un test antidrog. Era indisponibil și Claudio Caniggia. Totuși, Argentina putea să formeze un vârf de lance puternic cu genialii Gabriel Batistuta – Abel Balbo.
Și antrenorul României, Anghel Iordănescu, avea probleme cu stabilirea echipei. A ales să îl înlocuiască pe Florin Răducioiu, suspendat, cu Ilie Dumitrescu, care înscrisese 9 goluri în 8 din întâlnirile internaționale. „S-a dovedit o mișcare inspirată”, notează McCracken.
După 11 minute de joc, Ilie Dumitrescu înscria. A fost un gol asemănător celui dat de Hagi în partida împotriva Columbiei.
Batistuta a egalat din penalty 5 minute mai târziu, dar echipa României a preluat din nou conducerea în 2 minute, după un schimb de pase Hagi – Dumitrescu. „Numai evoluția disperată a lui Caceres l-a oprit pe Dumitrescu să nu facă hat-trick-ul în prima jumătate a partidei, după un alt contraatac sclipitor”, scrie McCracken.
România și-a mărit avantajul după pauză. Ilie Dumitrescu a recuperat o minge, Selymes aștepta pe stânga, dar Dumitrescu i-a pasat lui Hagi. „Atacantul talisman” a înscris și s-a făcut 3-1.
Argentina a atacat cu disperare și a reușit să înscrie în minutul 75.
„România a trecut peste un final nebun, reușind o victorie istorică”, notează comentatorul.
McCracken crede că acesta a fost cel mai frumos spectacol oferit pe tot parcursul Cupei Mondiale din 1994. Din păcate, asta a însemnat că una dintre echipe trebuia să se întoarcă acasă mult prea devreme. Comentatorul reamintește că Iordănescu a declarat atunci că era cel mai mare eveniment sărbătorit în România după Revoluție și cea mai mare perfomanță a fotbalului românesc.
McCracken notează însă și că Maradona nu a putut să treacă peste durerea eliminării premature și peste propria paranoia. „România nu ne-a bătut pe teren”, a spus Maradona. „Am fost bătuți în afara terenului și asta doare”. „Să sperăm că în momentele sale de liniște, de reflecție, Maradona își dă seama că nu a fost nicio rușine să pierzi în acest meci epic de fotbal”, conchide McCracken.
In my latest piece for The Guardian I’ve written about what was, for me, the greatest of all World Cup games – Romania v Argentina at USA ’94 https://t.co/xxUHF26UsF
— Beyond The Last Man (@BeyondTLM) June 26, 2018