Ţigările electronice, la mare căutare. Numărul adolescenţilor americani care vapează s-a dublat în ultimul an

19 decembrie 2018, 14:45

Rotocoalele de abur cu nicotină par să fie noua pasiune a tinerilor americani. Un studiu realizat pe un eşantion de 45.000 de elevi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, şi care monitorizează consumul de alcool, tutun şi narcotice arată ca adolescenţii au îmbrăţişat ţigările electronice.

“Monitorizarea Viitorului este un studiu anual despre adolescenţă. Scopul este să monitorizăm consumul de droguri în rândul tinerilor. Vrem să vedem ce droguri cresc în popularitate. Iar marea descoperire anul acesta este despre vaping. Am observat un salt impresionat în folosirea ţigărilor electronice”, spune Richard Miech, cercetător la Universitatea din Michigan.

Potrivit cercetătorilor, vapatul în rândul tinerilor de 17 şi 18 ani reprezintă cea mai mare creştere în consumul unei substanţe narcotice din ultimii 43 de ani. A depăşit şi cifrele istorice înregistrate de consumul de marijuana în anii 70.

“Este un semnal de alarmă. Acum am văzut  că este profitabil pentru unele companii să-i facă pe copii dependenţi de nicotină, lucru deloc bun în opinia mea. Şi vorbim de o piaţă de miliarde de dolari, aşa că este important să avem politici şi reglementări care să prevină această situaţie pe viitor”, mai spune Richard Miech.

Care vor fi acele măsuri rămâne de văzut. Restricţiile impuse altor produse par să funcţioneze. Potrivit aceluiaşi studiu, tinerii americani de astăzi consumă cel mai puţin alcool, tutun sau droguri puternice cum sunt cocaina, heroina sau opioidele.

Urmărește-ne pe Google News