Imunizarea în cabinetele medicilor de familie timișeni, din localitățile cu incidența foarte mare a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, cum ar fi Timișoara și comunele aflate în prezent în carantină, începe mai repede printr-un proiect pilot al autorităților locale împreună cu cele de la nivel central. Din datele furnizate până acum, vaccinarea ar putea începe aici chiar de săptămâna viitoare.
50 de medici de familie sunt înscriși pentru început pentru vaccinarea a aproximativ 5.000 de pacienți. Serul folosit va fi cel de la AstraZeneca și cel de la Johnson&Johnson, din momentul în care țara noastră va primi și acest vaccin, iar medicii nu trebuie să mai treacă prin tot procesul de programare pe platforma națională.
În același timp, Direcțiile de Sănătate Publică au început evaluările pentru a vedea care este numărul medicilor doritori să se implice în campanie, urmând ca de la sfârșitul lunii aprilie, sau posibil chiar mai repede, să înceapă imunizarea în cabinetele de medicină de familie la nivel național.
Tot în luna aprilie va începe și vaccinarea în centre mobile în localități cu incidență crescută a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 din mediul rural, defavorizate, care nu au medic de familie.