„Toate ţările” au dreptul de a se apăra, i-a spus şeful diplomaţiei chineze omologului său israelian

Eli Cohen ministrul de Externe israelian și Wang Yi ministrul de Externe chinez
Eli Cohen ministrul de Externe israelian și Wang Yi ministrul de Externe chinez
24 octombrie 2023, 08:16

Toate ţările au dreptul de a se apăra”, i-a spus Wang Yi ministrului israelian de Externe, Eli Cohen, potrivit unui comunicat al Ministerului chinez de Externe, subliniind, totodată, că „ele trebuie să respecte dreptul internaţional umanitar şi să protejeze siguranţa civililor„.

Wang Yi a promis că China va „face tot posibilul” pentru a sprijini eforturile „care să conducă la pace„.

Peste 1.400 de persoane au fost ucise pe teritoriul israelian de indivizi din Hamas de la 7 octombrie, majoritatea civili ciuruiţi de gloanţe, arşi de vii sau morţi din cauza mutilărilor în prima zi a atacului luptătorilor mişcării islamiste palestiniene pornit din Fâşia Gaza, potrivit autorităţilor israeliene.

În plus, Hamas a răpit 222 de ostatici, israelieni şi străini, potrivit armatei israeliene. Potrivit aceleiaşi surse, aproximativ 1.500 de luptători ai Hamas au fost ucişi în contraofensiva care a permis Israelului să recâştige controlul asupra zonelor atacate.

China nu a condamnat în mod explicit atacul Hamas.

Washingtonul şi-a exprimat speranţa că prietenia Beijingului cu Iranul, susţinător al Hamas, ar putea atenua conflictul, cu atât mai mult cu cât China s-a aflat în spatele acordului spectaculos din martie de restabilire a relaţiilor diplomatice între Iran şi Arabia Saudită.

„Cea mai urgentă sarcină acum este de a împiedica situaţia să se agraveze şi să conducă la o catastrofă umanitară mai gravă”, i-a spus Wang Yi omologului său israelian.

El a reiterat poziţia Beijingului, care consideră că doar o soluţie cu două state poate pune capăt conflictului.

China „speră sincer că problema palestiniană va fi rezolvată în mod global şi corect pe baza ”soluţiei cu două state” şi că preocupările legitime de securitate ale tuturor părţilor vor fi rezolvate într-o manieră autentică şi aprofundată„, a declarat el. Preluare: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News