Tot mai mulți șerpi și-au făcut apariția în Drobeta-Turnu Severin, în urma ploilor abundente

27 iunie 2023, 17:07

Tot mai mulți șerpi și-au făcut apariția în localitățile de la Dunăre. Majoritatea inofensivi, însă au existat și vipere cu corn.

Cei care văd șerpii trebuie să anunțe autoritățile și să evite contactul cu reptilele.

Claudia Mendea, purtător de cuvânt Jandarmeria Mehedinți: De la începutul anului, ca urmare a apelurilor primite la numărul de urgenţă 112, echipajele Jandarmeriei Mehedinţi au intervenit în 14 situaţii pentru îndepărtarea pericolului provocat de şerpi şi în două situaţii când a fost semnalată prezenţa a două vipere. Cele mai multe s-au desfăşurat în municipiul Drobeta-Turnu Severin.

Specialiștii spun că, dintre șerpii din țara noastră, singura specie veninoasă este vipera. Șerpii de apă sau șerpii de casă nu sunt periculoși. În cazul viperelor însă, trebuie evitată pe cât posibil interacțiunea cu ele.

Amalia Dumbravă, biolog Parcul Natural Porțile de Fier: Dacă suntem în zone turistice, trebuie să avem grijă la echipament, să nu mergem în șlapi sau sandale deschise. Trebuie să fim atenți unde ne așezăm, să controlăm locul. Dacă suntem locuitori în apropierea pădurii, să avem grijă la pietre sau lemne, sunt locuri preferate de vipere.

În cazul unor mușcături, cel mai important este ca victima să ajungă cât mai repede la medic. Trebuie apelat numărul de urgență 112 și evitat intervenția asupra rănii – aplicarea de alcool sau încercarea de a extrage veninul.

Gheorghe Cristescu, medic Spitalul Orșova: În cazul unei mușcături trebuie vaccinat antiviperin cât mai repede, în primele patru ore, altfel poate da tulburări de coagulare și poate fi fatal.

Adrian Cican, director Spitalul Orșova: Stăm foarte bine față de alți ani, când aveam cel mult două doze, acum avem 6 doze.

Și la spitalul din Drobeta-Turnu-Severin există ser antiviperinic, pentru că prețul unei fiole a devenit mai accesibil. Față de 4500 de lei cât costa până acum câțiva ani, a ajuns 1800 de lei.

Urmărește-ne pe Google News