Tot mai mulţi copii sunt internaţi cu COVID-19, unii în stare critică. Spitalele de pediatrie sunt copleşite
La spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală, sunt 33 de copii internaţi cu COVID. Zece se află la Terapie Intensivă, inclusiv sugari. Unul de 17 ani, intubat, este în stare extrem de gravă. Spitalul a atins capacitatea maximă, dar caută soluţii ca să crească numărul de paturi de ATI. Este nevoie însă şi de personal, iar circuitele nu pot fi asigurate. Aşa că trebuie să închidă alte secţii.
Prof. dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti: Noi avem norocul că tot ce e cablu electric e de cupru, situația de a se supraîncălzi e mai mică decât la spitalele care au cablu de aluminiu. Şi cu asta se confruntă multe dintre spitalele din România. În patru prize se bagă aparate ca pentru 12 prize, ceea ce înseamnă o creștere a rezistenței, se supraîncălzește sistemul, riscul de incendii e foarte mare.
Pentru cei fără COVID, s-au făcut protocoale: medicul curant decide cine va fi internat sau nu.
Internările care nu sunt urgenţe sunt amânate cel puţin 30 de zile, pentru a nu pune presiune pe ATI.
Se fac însă unele intervenţii şi la copii cu boli cronice. Dar medicii de gardă cumpănesc bine fiecare internare.
Conf. dr. Mihai Craiu, medic primar pediatrie, Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului: Am făcut tot ce e omeneşte posibil şi în acelaşi timp să fie în siguranţă. La copil, problemele legate de SARS-CoV-2 sunt mai degrabă în viitor, adică sindromul inflamator multisistemic, peste vreo două luni. Ne-am aştepta să avem 1 sau 2 decese şi în România prin sindrom inflamator multisistemic.
Prof. dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie: Mulţi pacienţi cu alte patologii, adulţi sau copii, nu sunt primiţi în spitale. Amânarea unor proceduri 30 de zile poate să ducă la agravări ale unor patologii de bază. Anul trecut am asistat la o supramortalitate inexplicabilă prin altceva decât prin lipsa de acces la servicii de sănătate.
Decizia este a medicului, precizează şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Arafat: Măsura pe care am luat-o este măsura pe care o ia orice manager care se ocupă de o situație de dezastru, de o situație de catastrofă medicală.
Medicii fac un nou apel către români să-i asculte şi să se vaccineze, ca să nu ajungă la spital.
Prof. dr. Mihai Gafencu, director medical, Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” Timioşoara, preşedintele „Salvaţi Copiii” România: Cel puţin cinci telefoane am primit în ultima săptămână pentru oameni nevaccinaţi care trebuia să ajungă internaţi, adulţi dar şi un copil. Acum, vă rog, interveniţi pentru mine că mor! Acum au încredere.
Dintre cei peste 17.000 de pacienţi cu COVID internaţi în spitale, 500 sunt copii. Iar medicii cred că abia peste două săptămâni va fi vârful acestui val.