Trafic alternativ pe Podul Prieteniei. Bulgarii fac lucrări la carosabil

Podul prieteniei
Podul prieteniei
25 noiembrie 2020, 18:00

Autorităţile bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu că, pe partea bulgărească a „Podului Prietenia” se fac lucrări de reabilitare a carosabilului pe o porțiune de aproximativ 500 de metri.

Pe durata lucrărilor, circulația se desfășoară alternativ.

Poliția de Frontieră atrage atenția că acest lucru poate genera timpi de aşteptare, atât pentru mijloacele de transport marfă, cât și pentru mașini.

Totodată, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu transmite că ține permanent legătura cu autoritățile bulgare și a luat toate măsurile astfel încât controlul de frontieră să se desfăşoare fluent și operativ.

De asemenea, se recomandă participanţilor la trafic consultarea aplicației „Trafic Online” disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News