Trenurile circulă pe traseele principale. Aproape 100 de garnituri sunt anulate

8 ianuarie 2017, 14:20

ORA 14.20 Mai multe informaţii despre cum merg trenurile aflăm din Gara de Nord, unde se află Ionuţ Gheorghe.

-dacă de dimineaţă CFR Călători anunţa 50 de trenuri anulate, în acest moment vorbim de 60. Aceste trenuri anulate nu sunt în acest moment blocate în gări, pe traseul de destinaţie sau undeva pe câmp, ci nu au mai plecat deloc din oraşul de unde trebuiau să plece. Sunt 14 curse care pleacă în mod normal din Bucureşti către Constanţa şi retur, astăzi circulă doar 7. Se circulă cu dificultate pe mai multe rute. Mai devreme, a ajuns un tren de la Craiova, cu 75 de minute întârziere, iar cel de la Budapesta a întârziat 2 ore. Trenul Interregio, care pleacă spre Constanţa, are o întârziere de 40 de minute.

-reprezentanţii CFR spun celor care vor să plece să verifice circulaţia trenurilor pe site-ul CFR Călători, pe pagina lor de Facebook, dar şi la nr. de telefon 021 9521.

Urmărește-ne pe Google News