Tudorel Toader: În acest moment nu avem un tratat bilateral cu Costa Rica, dar extrădarea Elenei Udrea este posibilă
Ministrul a spus că primul pas din punct de vedere procedural este emiterea unui mandat de urmărire internațională pe numele fostului ministru.
El a adăugat că există deja un precedent şi că deja este pe rol un alt caz de extrădare din Costa Rica.
Ministerul Justiției nu a primit, până în acest moment, niciun document referitor la solicitarea de extrădare, a mai adăugat Tudorel Toader.
Elena Udrea se află în Costa Rica, unde susţine că a primit statutul de refugiat.
Intervalul de timp ţine de legislaţia Republicii Costa Rica”, a precizat ministrul.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a condamnat-o definitiv, marţi, pe Elena Udrea, fost ministru, la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi. A fost menţinută astfel sentinţa dată de instanţa de fond. De asemenea, instanţa a respins şi cererea depusă de Elena Udrea privind repunerea procesului pe rol.