#TuFaciSarbatoarea | Saul și Loredana, doi tineri care vindecă prin bunătate inimile de copii
Bucuria umple ulițele, iar zâmbetele luminează întreg satul Oarța de Jos, o localitate din județul Maramureș.
Moșul a fost darnic și anul acesta iar cei mici l-au răsplătit din plin cu zâmbete molipsitoare.
În școala din comună, o sală de clasă s-a transformat într-un loc magic al faptelor bune.
Poate că Moș Crăciun ar fi ajuns mai târziu la acești copii dacă nu ar fi fost ajutat de Saul și Loredana. Cei doi tineri sunt acum doctoranzi la Facultatea de Științe Politice și Administrative din Cluj si au făcut o platformă unde adună mesageri ai binelui. Oameni care dăruiesc cu toată inima. La Art4Education, Moș Crăciun are un adevărat atelier de cadouri.
Saul Pop, Asociația Art4Education: Anul asta a fost an pandemic și am încercat să evităm pe cât putem contactul cu alte persoane, așa că a trebuit să cumpărăm noi cadourile. Am luat scrisorile și trei săptămâni am stat prin magazine.
Deși munca lor nu este deloc una simplă, bucuria celor mici de la final îi fac pe Saul și Loredana să uite de oboseală. Pe lângă darurile din scrisoare, asociația adaugă de fiecare dată în pachete încă un cadou special.
Loredana Bertișan, Asociația Art4Education: Noi avem o glumă. Că-și doresc, că nu-și doresc, primesc și o carte. Anul acesta avem și cărâi de benzi desenate, pe care le-am primit de la ceilalți parteneri ai noștri, profesorii din facultate.
Și pentru că anul acesta este unul total diferit, elevii au primit cadou și o tabletă. Saul și Loredana promit să ducă mai departe magia de a dărui. Pentru că fiecare dar e o ușa deschisă pentru viitorul acestor copiii. Cu fiecare carte dăruită construiesc drumuri în viață. Iar pentru asta spun că merită fiecare strădanie.
Împreună putem să ducem munca lor mai departe. Dacă doriți să ajutați o puteți face prin intermediul paginii de Facebook, Art4Education.

