#TuFaciSarbatoarea | Târg caritabil organizat de copii pentru copii
E deja tradiţie ca în pragul Crăciunului, când atmosfera sărbătorilor ne învăluie şi ne pregătim cu toţii să întâmpinăm vestea cea mare a Naşterii Domnului, TVR să vă aducă în case binele şi speranţa. Şi să vă dea întâlnire la Telejurnal cu oamenii care, prin fapte bune, au puterea să schimbe vieţile celor din jur.
Aceşti copii şi-au luat în serios rolul de spiriduşi ai Moşului. Au adus la târg jucării şi cărţi la care au renunţat cu gândul că gestul lor va aduce un zâmbet pe feţele copiilor care au nevoie de ajutor.
Cu toţii sunt elevi ai Liceului „David Voniga” din comuna Giroc.
Cumpărători au fost din plin, iar maşinuţele, păpuşile, jocurile, rochiţele şi decoraţiunile de Crăciun şi-au găsit repede noi stăpâni.
Un elev din ciclul primar a avut ideea de a organiza acest târg caritabil. S-a gândit că nu toţi copiii au posibilitatea să se bucure de magia sărbătorilor. Ştie ce mult înseamnă să oferi şi a vrut ca, împreună cu ceilalţi elevi, să aducă un strop de fericire copiilor sărmani.
Banii strânşi din vânzarea jucăriilor vor fi folosiţi pentru terapia de care are nevoie o fetiţă diagnosticată cu sindromul Rett, dar şi pentru a le oferi altor copii daruri de Crăciun. Pentru că toţi merită să guste din magia sărbătorilor.