Turismul balnear, afectat de pandemie. Societatea Comercială de Tratament Buziaș a înregistrat pierderi majore
Spre exemplu, Societatea Comercială de Tratament Buziaș care cuprinde 3 din cele 4 hoteluri din stațiune a înregistrat pierderi majore.
Numai în luna martie când s-a decis închiderea hotelurilor, în 3 zile a înregistrat pierderi de aprox 370.000 de lei – pe contractele încheiate și pe rezervările făcute pe acea perioadă. Foarte mulți angajați au intrat atunci în somaj tehnic.
La 1 iulie au redeschis în speranța că lucrurile vor reveni cât de cât la normal, însă numărul turiștilor e din ce în ce mai mic. Dacă anul trecut aproximativ 340 de persoane veneau numai pe bilete de tratament, decontate de casa de pensii, pe lună, anul acesta – în luna iulie – au fost aproximativ 70 de persoane, iar acum numărul a scăzut la 40.
Reprezentanții societății preconizează că în lunile viitoare și mai puțini turiști vor veni la tratament.
Pe de altă parte, stațiunea se numără în acest moment printre localitățile în care s-au instituit și mai multe restricții.
Vorbim despre acele localități din județ unde s-a depășit pragul de îmbolnăviri cu COVID-19, iar timp de 14 zile toate restaurantele și cafenelele s-au închis, cu excepția celor din interiorul hotelurilor sau pensiunilor.
Chiar și așa, patronii se tem că va veni o perioadă de și mai grea încercare pentru ei, iar problema cea mai mare, lucrul de care se tem cel mai mult este că nu vor face față cu cheltuielile, nu își vor putea plăti anagajații, și vor fi nevoiți să pună lacătul pe ușă.