„Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?” Ucraina, momentul de aur al Marii Britanii. Asistăm la o renaștere geopolitică?

După BREXIT, Marea Britanie părea a nu-și mai găsi busola în  istorie, plutind într-un izolaționism ambiguu. Unii pesimiști (de stânga) proroceau deja întoarcerea la „zilele întunecate” ale erei Thatcher. Politica „drobului de sare” devenise noul sport național al moștenitorilor lui Cromwell. Apoi a venit ziua de 24 februarie, când Vladimir Putin a hotărât să dezgroape ororile secolului XX, invadând Ucraina.

Ploaia de rachete abătută asupra ucrainenilor a aprins un beculeț în birourile din Downing Street: Regatul Unit primise șansa mult așteptată a unei renașteri geopolitice, un moment astral, cum le place geostrategilor să „alinte” astfel de episoade epocale. Și nu doar atât, adia și-o altă oportunitate – aceea de a-și mai spăla puțin obrazul după deceniile în care a întins covorul roșu oligarhilor „made in Putinland” ca să-și depoziteze averile la Londra, „tradiție” care i-a adus capitalei britanice porecla de „Londongrad”.

Oaia neagră a UE

Astfel, strategia „Global Britain”, care până mai ieri concentrase politica externă britanică în apele agitate din regiunea Indo-Pacific, a găsit o oportunitate mai aproape de casă.

Premierul Boris Johnson n-a pierdut timpul. A fost primul lider occidental care s-a adresat Parlamentului de la Kiev, salutând curajul ucrainenilor de-a distruge „mitul invincibilității lui Putin”. Johnson și-a presărat din abundență discursul cu referiri la Winston Churchill, despre care de altfel a scris o carte în 2014, căutând să recupereze ceva din esențele țari ale vizionarismului churchillian din 1940, când Marea Britanie se confrunta cu scenariul de groază al unei invazii naziste. Tot premierul britanic a dat și tonul călătoriilor la nivel înalt la Kiev, după ce, într-o cascadorie de PR clamată ca fiind un extraordinar succes diplomatic, s-a afișat pe străzile capitalei, încă în pericol de-a fi luată cu asalt de tancurile lui Putin, alături de Volodimir Zelenski.

Iată cum din oaia neagră a UE, Marea Britanie a devenit acum principalul broker european de expertiză și asistență din războiul ruso-ucrainean.

Un vechi parteneriat strategic

Însă avântul britanicilor nu este de ieri, de azi, ci este punerea în practică a unui vechi parteneriat strategic dintre Londra și Kiev, care a cunoscut o creștere bruscă în 2014, după anexarea Peninsulei Crimeea.

În anii 1990, Marea Britanie și SUA au lucrat îndeaproape în a oferi garanții de securitate Ucrainei pe fondul nonproliferării nucleare. Britanicii au devenit garanții securității Ucrainei prin „Memorandumul de la Budapesta”, tratatul din 1994 prin care Kievul a renunțat la armele sale nucleare. În 2008-2009, încercările Ucrainei de a ajunge la o cooperare mai strânsă cu UE au primit sprijin britanic, intensificând în același timp colaborarea în domeniul apărării. Ucraina vedea în Marea Britanie un posibil susținător în aderarea la NATO. Adăugați în cocktail și know-how-ul militar oferit de Londra armatei ucrainene. Plus „cablarea” serviciilor ucrainene de informații la prestigiul MI6. Am putut vedea rolul „mesianic” avut de spionii britanici în pregătirea forțelor ucrainene de iminenta invazie a Rusiei.

CITIȚI ȘI: Cursă contracronometru pentru a evita o foamete globală. Nave de război occidentale ar putea sparge blocada Rusiei din Marea Neagră

La sfârșitul lui 2014, Londra a furnizat Kievului primul val de echipamente militare și asistență logistică. În martie 2015, Marea Britanie a anunțat un pachet de echipamente neletale pentru Ucraina. Concomitent, guvernul britanic a aprobat desfășurarea de consilieri militari pentru instruirea forțelor armate ucrainene. În 2017, programele de antrenament britanice au pregătit cel mai important contingent din armata ucraineană. Perioada 2016-2017 a fost martoră a tranziției britanice de la ajutorul material militar la formarea trupelor locale. Între 2015 și 2021, operațiunea – numită „Operațiunea Orbita” – a antrenat peste 21.000 de angajați ucraineni.

Butada lui Kissinger

„Este o oportunitate uriașă pentru Marea Britanie de a-și găsi vocea într-un mod foarte pozitiv”, a declarat pentru France 24 Melanie Garson, lector în soluționarea conflictelor internaționale și securitate în cadrul Departamentului de Științe Politice al UCL. „Marea Britanie a profitat de ocazie pentru a-și înălța vocea ca apărător al democrației și al libertăților și pentru a se asigura că face parte din conversația internațională”, spune Garson.

„Se reafirmă rolul de «mare putere» pe care Marea Britanie a tot căutat să-l joace de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial”, este de părere Tim J. Oliver, specialist în politici britanice în cadrul Universității din Manchester. „Asta înseamnă o țară care se consideră un manager al ordinii internaționale și unul dintre marii jucători responsabili de sistem.”

De altfel, pentru Marea Britanie, invazia barbară a Rusiei vine aproape firesc în siajul conflictului său diplomatic cu Moscova, care a căpătat amploare în 2018, după atacul cu neurotoxină, în Salisbury, asupra fostului agent de informații rus Serghei Skripal și fiicei acestuia.

În ultimele săptămâni, propaganda rusă a pus tunul pe guvernul britanic, amenințându-l în prime time atacuri nucleare. Recent, Dmitri Kiseliov, unul dintre cei mai zeloși cerberi media ai regimului Putin, vitupera pe Rusia-1 despre cum Rusia poate transforma Insulele Britanice într-un „deșert radioactiv”.

Exista o butadă în anii 1970, aparținându-i lui Henry Kissinger: „Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?” După cum arată postura Marii Britanii în războiul din Ucraina, firul roșu nu trece printre turnurile de sticlă din Bruxelles, ci printre stâncile albe din Dover.