Ucrainenii „progresează” în contraofensivă, dă asigurări secretarul general al NATO

„Cu cât ucrainenii vor putea elibera mai mult teritoriu, cu atât va fi mai bună poziţia lor la masa negocierilor”, a apreciat liderul Alianţei Nord-Atlantice, în Biroul Oval, alături de preşedintele SUA, principalul arhitect al sprijinului occidental pentru Ucraina.
De asemenea, Statele Unite au anunţat marţi un ajutor militar suplimentar de 325 de milioane de dolari, având ca scop în special consolidarea apărării aeriene a Ucrainei.
Prima ţară donatoare a Ucrainei, SUA au livrat sau promis peste 39,7 miliarde de dolari pentru armament forţelor de la Kiev, de la invazia rusă din 24 februarie 2022.
La rândul său, Joe Biden a menţionat următorul summit anual al NATO de la Vilnius (Lituania), care va avea loc în iulie.
„Am întărit flancul estic al NATO şi am arătat clar că vom apăra fiecare centimetru de teritoriu” al ţărilor membre ale Alianţei, a afirmat preşedintele american, dând asigurări că în cadrul summit-ului „vom continua pe această tendinţă”.
Ucraina a dat asigurări marţi că forţele sale armate câştigă teren, la scurt timp după ce preşedintele rus Vladimir Putin a pretins ca zdrobeşte contraofensiva ucraineană.
sursa Agerpres