Uleiul de măsline din Spania s-a scumpit cu 112% față de anul trecut, iar producția este la jumătate din cauza secetei prelungite
Uleiul de măsline este cu 112% mai scump ca anul trecut, cea mai mare creștere înregistrată la nivel european. Iar producția este la jumătate: anul acesta s-au obținut doar 600 de tone de ulei față de 1500, în 2022. Recolta a fost compromisă de temperaturile ridicate și seceta prelungită.
Jesus Anchuelo, Uniunea Micilor Fermieri: „Am avut costuri de producție mai mari, istorice, ca niciodată. Acest ulei care se vinde acum, al cărui preț crește din două în două săptămâni, ne-a fost plătit la un preț cu care abia puteam acoperi costurile de producție.”
70 la sută din producția spaniolă merge pe piețele externe.
Jaime Lillo, director adjunct, Consiliul internațional al uleiului de măsline: „În Spania, suntem obișnuiți ca prețurile uleiului de măsline să fie mai mici decât în restul lumii. Ceea ce s-a întâmplat este că în Spania, unde prețurile erau mai mici, s-au apropiat mai mult de prețurile italiene, de prețurile plătite în Statele Unite, în Franța, în Grecia.”
În magazinele din Spania, uleiul de măsline se apropie de 10 euro pe litru, cu o treime mai mult față de Grecia sau Italia.