Un avion Tarom a ieșit de pe pistă, la aterizare, pe Aeroportul din Chișinău

4 iunie 2017, 19:24

Incident pe Aeroportul din Chişinău sâmbătă după-amiază. Avionul Tarom de pe ruta Bucureşti-Chişinău a ieşit de pe pistă, imediat după aterizare.

Este vorba despre o aeronavă ATR 42-500, cu 39 de pasageri la bord.

Potrivit reprezentanţilor aeroportului, nimeni nu a fost rănit.

„Cursa TAROM ROT 207 București — Chișinău de astăzi 4 iunie 2017 operată cu aeronava ATR 42 a aterizat la ora 18:12 pe aeroportul din Chișinău. În procedura de aterizare, în momentul frânării, din cauze încă necunoscute aeronava a avut niște deplasări anormale, echipajul depunând eforturi să redreseze aeronava care a ieșit ușor din pistă. La bordul aeronavei se aflau 39 de pasageri care au fost debarcați în siguranță, nimeni nu a fost rănit”, se arata intr-un comunicat al companiei.

A fost începută o investigaţie. Aeronava va fi supusă unor verificări tehnice pe Aeroportul din Chişinău.

Aterizările şi decolările de pe Aeroportul din Chişinău sunt blocate, potrivit presei locale. O parte dintre curse au fost redirecţionate către Iaşi.

Urmărește-ne pe Google News