Un bărbat cu cetățenie română și siriană a fost arestat pentru pornografie infantilă, în Vrancea. Informații cu puternic impact emoțional!
Bărbatul de 42 de ani le ademenea pe minore în cluburi sau parcuri din Focșani, după ce le promitea că le plimbă cu motorul. Ulterior, după câteva întâlniri, le ducea la el acasă, unde întrețineau relații intime și le înregistra video.
Una dintre victime, care a fost șantajată cu publicarea imaginilor, a depus plângere împotriva lui. Așa au intrat pe fir oamenii legii.
Și Protecția Copilului s-a sesizat în acest caz.
Psihologii spun că, în asemenea situații, victimele pot fi traumatizate pe viață.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de pornografie infantilă, act sexual cu un minor și șantaj.
Până acum au fost identificate 6 victime, însă numărul acestora ar putea fi mai mare.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 5 ani de închisoare.