Un coif medieval de sorginte vikingă, unic în România și cu o valoare istorică uriașă, a fost recuperat de polițiști

12 februarie 2021, 14:58

Coiful datează din secolele X-XIII.

A fost descoperit în timpul unor lucrări de amenajare efectuate în anul 2010 pe râul Siret, fără a fi însă declarat şi predat la data respectivă autorităţilor române.

Specialiştii în domeniu apreciază că are o valoare istorică incomensurabilă.

(w500) Coif medie

„Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural Naţional, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Iaşi – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, au recuperat, la data de 7 februarie 2021, un bun arheologic de mare valoare, respectiv calota unui coif medieval de sorginte varegă (vikingă)”, se precizează în comunicatul IGPR citat de Agerpres.

„Investigaţiile în cauză au început în luna decembrie 2020, în urma unor indicii obţinute de poliţişti, coiful fiind iniţial descoperit în timpul unor lucrări de amenajare efectuate, în anul 2010, pe râul Siret, fără a fi însă declarat şi predat la data respectivă autorităţilor competente”, se mai arată în document.

Acest tip de coif este întâlnit cel mai adesea în spaţiul Baltic şi al Rusiei Kieviene.

„Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor circumstanţelor, iar bunul cultural în cauză a fost predat Complexului Muzeal Naţional ‘Moldova’ Iaşi, în vederea declanşării procedurii de clasare în patrimoniul cultural naţional”, se mai arată în comunicatul IGPR.

(w500) Coif medie

Urmărește-ne pe Google News