Un deținut de la Penitenciarul Jilava a evadat în timp ce îşi executa pedeapsa în regim semi-deschis

16 iunie 2018, 14:01

Bărbatul, condamnat pentru furt, îşi executa pedeapsa în regim semi-deschis, la Penitenciarul Jilava.

Ieri, când a evadat, era la muncă, la Școala 124 din Sectorul 5, care a ars în urmă cu câteva săptămâni.

Bărbatul are 32 de ani, 1,75 înălţime, ochi căprui, păr şaten închis, un tatuaj pe braţul stâng şi purta un tricou, pantaloni, pantofi sport şi o şapcă, toate de culoare neagră.

Cei care deţin informaţii care ar putea ajuta la identificarea sau capturarea deţinutului sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul de telefon 112.

Urmărește-ne pe Google News