Un diplomat de la Consulatul Serbiei a accidentat o polițistă, după ce nu a oprit la semnal. Somat de mai multe ori, bărbatul a intrat cu mașina în una din autospecialele pornite în urmărirea lui

Incidentul a avut loc vineri seara, pe Bulevardul Pipera din Capitală.
Șoferul care se afla la volanul mașinii Consulatului Serbiei a fost somat de polițiști să oprească autoturismul. El nu a oprit, moment în care oamenii legii au pornit în urmărirea lui.
„La ora 00:30, în zona Pipera, agenți de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnal regulamentar de oprire față de un conducător auto. Acesta a refuzat să oprească și și-a continuat deplasarea pe Șos. Pipera. S-a procedat la urmarirea acestuia, polițiștii solicitând sprijinul colegilor din zonă. Un echipaj aflat în traseul conducătorului auto a efectuat semnal de oprire autovehiculul, însă acesta nu a oprit și a lovit autospeciala de poliție”, a transmis Brigada Rutieră a Capitalei, citată de Mediafax.
El a fost somat de mai multe ori să oprească și, în cele din urmă, a intrat în una din autospecialele poliției angrenate în prinderea lui.
În urma impactului, o polițistă a fost accidentată ușor și a fost transportată la Spitalul Floreasca din București.
Diplomatul a fost prins, încătușat și dus la sediul Polțiției Rutiere. Bărbatul a fost testat cu etilotestul. Aparatul a indicat 0.34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În mașină se mai aflau trei persoane, iar diplomatul care a încercat să fugă de poliție este cetățean elvețian și are 42 de ani.