Un drum din Bistrița, recent reabilitat, s-a surpat pe o distanță de 20 de metri

24 noiembrie 2017, 08:50

 

Două milioane de lei a costat reabilitarea.

Cartierul spre care duce drumul cu probleme este unul nou și se află la marginea orașului Bistrița.

Una dintre benzile de circulație este surpată pe mai bine de 20 de metri. Zona a fost blocată, iar locul este păzit de polițiștii locali. Oamenii sunt revoltați și acuză autoritățile că au făcut lucrări de mântuială.

Primarul orașului spune însă că nu constructorul drumului ar fi vinovat , ci un dezvoltator care a construit lângă drum câteva blocuri și s-a extins cu săpăturile pe domeniul public.

Oamenii spun că lucrarea de modernizare a drumului a fost făcută de mântuială și de aceea șoseaua o ia la vale.

Primarul susține, însă, că drumul a fost construit cum trebuie, iar de vină este un dezvolator imobiliar, care a săpat exact sub zidul de sprijin al drumului.

Primăria l-a amendat pe dezvoltator, pentru că nu a respectat autorizația de construcție și l-a somat să refacă partea de sprijin a șoselei.

Amenda a fost atacată în instanță.

Până când instanța se va pronunța, reprezentanții primăriei caută o soluție pentru că traficul rutier în zonă să nu fie in pericol.

Urmărește-ne pe Google News