Un elev din Craiova a ajuns la spital cu maxilarul rupt, după ce un coleg l-a lovit cu pumnul în faţă. Minorul agresor are dosar penal
Incidentul a avut loc pe 11 septembrie. Cei doi băieți, ambii elevi în clasa a X-a la liceul Constantin Brâncuși din Craiova, s-au luat la ceartă.
Unul a folosit pumnul ca să își facă singur dreptate.
Potrivit tatălui, care și-a scris necazul pe internet, băiatul lui este „desfigurat” și „a fost operat pentru a-i fi refăcute oasele feței”.
Bărbatul mai menționează că agresorul ar practica boxul și „este legitimat la Clubul Voința”.
După 2oua zile de la incident, agresorul a mers în salonul unde era internat colegul pe care îl bătuse și l-a amenințat că nu scapă teafăr, dacă familia lui nu-și retrage plângerea de la poliție.
S-a ales, în schimb, cu o nouă plângere pe numele lui.
Agresorul, care are 16 ani, este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, și, mai nou, pentru amenințare.
Riscă între 3 luni și 2 ani de închisoare sau amendă.