Un fost gardian într-un lagăr de concentrare, acum în vârstă de 101 ani, a fost condamnat la cinci ani de închisoare, acuzat de crime naziste

Josef Schütz fost subofiţer în cadrul Waffen SS
Josef Schütz fost subofiţer în cadrul Waffen SS
28 iunie 2022, 14:16

Josef Schütz, fost subofiţer în cadrul Waffen SS, a fost declarat vinovat de ‘complicitate’ la uciderea a 3.518 deţinuţi între 1942 şi 1945, când activa în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen, la nord de Berlin.

“Domnule Schütz, aţi fost activ timp de trei ani în cadrul lagărului de concentrare de la Sachsenhausen, unde aţi fost complice la crime în masă”, a declarat preşedintele tribunalului din Brandeburg an der Havel (est), Udo Lechtermann.

„Eraţi conştient că au fost ucişi prizonieri. Prin prezenţa dvs, aţi susţinut aceste acte”, a adăugat el.

„Orice persoană care voia să fugă din lagăr era împuşcată. Astfel, orice gardian de lagăr a participat activ la aceste crime”, a spus el.

La anunţul acestei pedepse grele, mai mare decât minimul de trei ani de detenţie pentru complicitate la crime înscris în dreptul german, acuzatul a rămas neclintit.

„Sunt pregătit”, a spus el anterior, la intrarea în sala de tribunal, într-un scaun rulant.

Avocatul său a anunţat deja că va înainta recurs în casaţie în caz de pedeapsă grea, amânând, în cel mai bun caz, până la începutul lui 2023 orice aplicare a acesteia. Dată fiind starea de sănătate fragilă a lui Schütz, care s-a prezentat la audieri din libertate începând din octombrie, încarcerarea sa pare puţin probabilă.

În cursul celor 30 de audieri, el nu şi-a exprimat nici cel mai mic regret.

Dimpotrivă, luni, a negat din nou orice implicare, întrebându-se de ce se află acolo şi afirmând că „totul este fals” în legătură cu acest subiect.

Sursa: Agerpres

Urmărește-ne pe Google News