Un inginer ucrainean, ajutat de voluntari, a construit o mașină de deminare. Dispozitivul poate distruge orice tip de mină

15 august 2023, 12:30

Pare mai curând un utilaj agricol. Și totuși este un excavator pe care câțiva ingineri ucraineni l-au transformat într-o atât de utilă mașină de deminare. Inventatorii săi spun că poate distruge orice tip de mină.

VITALII – inventator: Dispozitivul deminează datorită acestor lanțuri. Când se rotește, impactul poate fi ca o lovire cu un obiect de 1.000 de kilograme. Orice mină, fie că este antitanc sau antipersonal, va fi detonată. Alternativ, putem monta pe el un fel de cuțite care ară pământul.

Conducătorul excavatorului este în siguranță pentru că între dispozitivul de deminare și cabină a fost montat un scut blindat.

VOLODYMYR OZORYAN – expert militar deminat: Am testat dispozitivul pe mine antiinfanterie care detonează cu multă putere și schije, OZM-72, numit și „vrăjitoare”. Puteți vedea urme ale acestuia pe ecranul de protecție.

Chiar și așa, cabina are nevoie de un blindaj în cazul în care trece cu șenilele peste o mină. Inventatorul sau a prevăzut și posibilitatea mânuirii mașinăriei de la distanță cu ajutorul unui joystick.

Urmărește-ne pe Google News