Un medic rezident din Galați vrea să salveze vieți și după moarte. El s-a înscris în Registrul donatorilor
Alexandru Nechifor are 28 de ani și este medic rezident internist la Spitalul de Urgență din Galați. Tot aici există și un centru zonal de prelevare de organe și a observat cât de reticenți sunt românii când vine vorba despre donare.
Dr. Alexandru Nechifor – rezident Spitalul de Urgență Galați: „Suntem, din păcate, într-o situație destul de delicată, numărul de donatori scade de la an la an, țara noastră este pe penultimul loc în acest caz, și am considerat că era momentul să facem o acțiune de genul asta și nu am găsit motiv mai bun decât să mă dau exemplu personal că sunt de acord în cazul în care mi se întâmplă ceva organele și țesuturile să fie supuse donării”.
Alexandru a mers la notar şi a declarat că vrea să salveze vieţi şi dincolo de moarte. În urma declaraţiei apare şi în Registrul naţional al donatorilor.
Dr. Corina Manole – coordonator centrul de prelevare organe Galați: „Este extrem de lăudabil gestul colegului nostru, cu atât mai mult că este medic. Priviți la televizor atâtea cazuri de persoane, în special copii, care au nevoie de o viață”.
Alina Dobrea – manager Spitalul de Urgență Galați: „E nevoie într-adevăr de donatori și orice inițiativă de acest fel este lăudabilă. Spitalul, ca unitate sanitară, este pregătit și are toate resursele materiale și umane pentru prelevarea de organe”.
În România, în momentul de față sunt peste 5.000 de oameni care așteaptă un transplant. Iulian Bunea, în vârstă de 30 de ani, este unul dintre pacienții carea trăiesc cu un singur rinichi. Acum și acesta a cedat. Un donator compatibil este pentru el o nouă șansă la viață.
Iulian Bunea – bolnav: „Problemele mele s-au agravat, de curând, de câteva săptămâni, cu toate că probleme erau de când eram mic, eram conștient că la un moment dat o să se ajungă să am nevoie de un transplant, dar problemele s-au agravat de curând”.
Anul trecut au fost doar 65 de donatori, ceea ce înseamnă puțin peste 3 donatori la 1 milion de locuitori. Iar numărul celor dispuși să își cedeze organele scade de la un an la altul.

