Un nou locatar la Zoo Braşov. Singurul exemplar de urs panda roșu din țară a fost adus din Suedia
Ursoaica Peggy are 2 ani și s-a născut în Suedia. Aducerea ei la Brașov a fost destul de dificilă. Patru ani au durat negocierile cu reprezentanții Asociației Europene a Grădinilor Zoologice, care derulează un program strict de monitorizare a acestei specii rare.
Pentru a-i convinge, autoritățile române au trebuit să demonstreze că îi pot oferi viitoarei locatare condiții optime de trai: o locuință încăpătoare și plantății de bambus, plantă care constituie principalul fel de mâncare al ursului panda roșu.
Construirea locuinței s-a făcut cu mari eforturi, pentru că au trebuit respectate reguli stricte.
Deocamdată, Peggy nu va putea fi admirată de vizitatori. În următoarea lună, este în perioada de carantină și trebuie să se acomodeze cu noua ei locuință.
Peste un an, s-ar putea să aibă deja un soț, dacă reprezentanții Grădinii Zoologice din Brașov îi vor convinge pe colegii din asociația europeană de profil să le dea în îngrijire un mascul, ca să încerce o înmulțire a urșilor panda roșii.
Specie aflată pe cale de dispariție, ursul panda roșu – cunoscut și sub numele de „ursul pisică”, „pisica vulpe”, ” sau „ratonul de Himalaya” – face parte dintr-un program de salvare la nivel european.
În sălbăticie, aceste exemplare trăiesc în pădurile montane din Nepal, în anumite provincii din China și Myanmar.
În ciuda numelui, sunt înrudiți cu ratonii și dihorii, și nu cu ursul panda.