Un polițist a fost rănit în piept de un minor de 14 ani
Agenții au mers la casa din comuna ilfoveană Berceni. Când au intrat în locuinţă, unul dintre agenți a fost rănit în zona pieptului. A primit îngrijiri medicale în ambulanță și apoi transportat la un spital din București. Din fericire, rănile nu îi pun viața în pericol.
Potrivit sindicalului Europol, minorul ar fi diagnosticat cu afecțiuni psihice și agenții voiau să îl imobilizeze pentru a putea fi internat într-un centru special.
În cele din urmă, copilul a ajuns în grija specialiștilor. Procurorii au început o anchetă și urmează să stabilească dacă polițiștii au respectat procedura. Sindicaliștii susțin că agentul de 28 de ani ar fi fost înjunghiat.