Un polițist buzoian a mers în uniformă la o prostituată şi nu a plătit. Agentul este cercetat disciplinar

15 ianuarie 2022, 15:40

Agentul de 36 de ani este angajat la un post de poliţie rurală. El a mers la o tânără din Buzău, pentru o partidă de sex. Bărbatul a venit îmbrăcat în uniformă. Şi a fost însoţit de un amic, în vârstă de 19 ani, care a pretins în fața tinerei că este şi el poliţist. După ce au întreţinut relaţii intime cu tânăra, aceştia au vrut să plece, fără să o plătească. Fata și-a chemat doi prieteni, iar bărbații au ajuns să facă scandal. La fața locului au ajuns și polițiștii.

CORNELIA STROE, purtător de cuvânt IPJ Buzău: Polițiștii au fost sesizați de către o tânără de 19 ani din Călărași cu privire la faptul că la imobilul sau s-au prezentat doi bărbați pentru raporturi sexuale contra cost și ar fi refuzat să mai părăsească locația. Din investigații, polițiștii au stabilit că pesoanele reclamate sunt 2 bărbați, cu vârste de 19 și 36 de ani, acesta din urmă aflându-se în timpul liber.

Polițiștii l-au testat pe colegul lor cu aparatul „DRUG TEST”, iar rezultatul a fost pozitiv. Agentul a fost angajat în 2016, din sursă externă.

Sindicaliștii susțin că astfel de cazuri arată problemele sistemului, pentru că sunt angajați pe locurile vacante oameni care nu au absolvit școlile de profil ale Minsterului de Interne.

IULIAN SURUGIU, liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție: Sunt cu 30 mii mai puțini polițiști, dar asta, domnul Bode trebuie să îi scoată din birouri, să simplificăm birocrația în instituțiile statului, dar din păcate nu se dorește. Procedurile trebuie schimbate, trebuie reformă în Ministerul de Interne, dar e nevoie și de voință politică și, din păcate, în ultimii 15 ani, nu a existat.

Agentul este anchetat de superiori și riscă să fie tras la răspundere disciplinar. Amicul său este cercetat pentru uzurparea de calități oficiale.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Agentul de 36 de ani, angajat la un post de poliţie rurală, a mers la o tânăra din Buzău, pentru o partidă de sex. Bărbatul a venit îmbrăcat în uniformă. Şi a fost însoţit de un amic, în vârstă de 19 ani, care a pretins că este şi el poliţist.

După ce au întreţinut relaţii intime cu tânăra, aceştia au vrut să plece, fără să o plătească. A izbucnit un scandal, la care au venit şi amicii tinerei. Femeia a sunat la 112, iar poliţiştii sosiţi la faţa locului, l-au testat pe colegul lor cu aparatul DRUG TEST, iar rezultatul a fost pozitiv. Agentul luase medicamente cu efect psihotrop, deşi nu se afla sub tratament medical.

 

Urmărește-ne pe Google News