Un tânăr a murit electrocutat în gara din Focșani. Băiatul s-a urcat pe vagonul unui tren ca să își facă poze

10 octombrie 2018, 14:27

Tânărul, masterand al unei universități din Londra, a murit electrocutat, după ce a urcat pe un vagon de marfă în gara Focșani pentru a face un selfie. Prietenul care-l însoțea a scăpat cu viață, dar cu arsuri pe brațul drept.

Accidentul a avut loc noaptea. Cei doi s-au urcat pe vagonul trenului ca să își facă poze. Au fost electrocutați, dar unul dintre ei a reușit să coboare.

Prietenul lui a rămas inconștient. Impiegatul de mișcare al Stației CFR Focșani a anunțat autoritățile. Pompierii l-au coborât pe tânăr de pe vagon după ce au întrerupt alimentarea curentului electric. Medicii nu l-au mai putut salva.

Cei doi tineri urmau să se întoarcă la Londra pentru continuarea studiilor post universitare. Polițiștii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

 

Urmărește-ne pe Google News